Fosta jucătoare de tenis Martina Navratilova, una dintre marile legende ale circuitului, a cerut-o sâmbătă în căsătorie pe prietena ei, Julia Lemingova, în fața a mii de persoane, în timpul US Open de la New York.
„Suntem împreună de 6 ani și nu-mi pot imagina viața mea fără tine. Te rog, căsătorește-te cu mine”, i-a spus, în genunchi, Navratilova prietenei sale, 42 de ani, care a acceptat imediat.
Ex-numărul 1 mondial folosit o pauză între cele două partide din semifinalele turneului masculin, pentru a face cererea prietenei sale, în fața publicului care se afla în tribunele arenei Arthur Ashe. Momentul a fost retransmis pe ecrane gigantice în arenă, iar „Da”-ul rostit de Lemigova a fost însoțit de ovații din partea publicului din tribune.
„Am fost foarte nervoasă, dar am cerut-o şi ea a acceptat, sunt în al nouălea cer”, a declarat Navratilova, în vârstă de 57 de ani. Fosta tenismenă și iubita ei, originară din Rusia, trăiesc în Florida de mai mulți ani, împreună cu două fete pe care Lemigova le are dintr-o relație anterioară.
(Sursa foto: Twitter, Hepta)