Marisa Paloma, câștigătoarea sezonului 2 „Bravo, ai stil!”, a dezvăluit sexul bebelușului ei

.

Marisa Paloma, câștigătoarea sezonului 2 „Bravo, ai stil!”, este însărcinată cu primul ei copil. Tânăra și iubitul ei, Liviu Stanciu, s-au logodit în august 2020. „23.08.2020 💍 AM SPUS DA!!!”, scria Marisa atunci în mediul online. Pe 5 august 2021, cei doi au dezvăluit că vor deveni părinți.

Marisa Paloma, câștigătoarea sezonului 2 „Bravo, ai stil!”, a dezvăluit sexul bebelușului ei

Pe 7 septembrie 2021, Marisa și Liviu au organizat o petrecere în timpul căreia au dezvăluit sexul bebelușului lor. Printre invitații la eveniment s-au numărat soliste Giulia Anghelescu (36 de ani), Nicole Cherry (22 de ani), Cristina Ștefania (24 de ani), Gabriela Atanasov (30 de ani) și modelul Larisa Udilă (24 de ani).

Larisa Udilă a devenit recent mama unui fiu, Milan. Modelul a născut pe 11 august 2021, prin operație de cezariană. Nicole Cherry va deveni și ea mamă tot anul acesta, la începutul lunii decembrie. Solista va avea o fetiță care va purta numele Anastasia.

Pentru a dezvălui sexul primului lor copil, Marisa și Liviu au apelat la mai multe „obiceiuri” populare în Statele Unite ale Americii. Întâi, cuplul a tăiat un tort. În funcție de culoarea din centrul acestuia, perechea putea afla dacă va avea o fiică sau un fiu.

Ulterior, Marisa a deschis o cutie plină cu baloane, timp în care Liviu a spart un alt balon mult mai mare din care au ieșit confeti roz. Așadar, cuplul va avea o fetiță! Pe 31 august, în platoul emisiunii La Măruță, Marisa a dezvăluit că are deja un nume ales pentru micuță.

„Ne-am gândit la nume de fată. Nu am găsit numele pentru că ne dorim fată, dar așa ne-am gândit într-o seară, dacă e fetiță, să o cheme așa”, a spus. „Voi naște în decembrie, ceea ce înseamnă că zodia copilului va fi exact cea pe care mi-o doream, și anume săgetător”, a mai scris Marisa pe Instagram.

Citește și:

Cum arată Gabriela Prisăcariu în ultima lună de sarcină. „Fericită cu 20 de kilograme în plus”

Adela Popescu a vorbit despre revenirea la „Vorbește Lumea” după mai puțin de două luni de la a treia naștere

Așchia nu sare departe de trunchi! Ce frumoasă este fiica supermodelului Heidi Klum

Tot în emisiunea La Măruță, Marisa a dezvăluit că primele trei luni de sarcină au fost dificile pentru ea. „A fost groaznic. Am vomitat în fiecare zi. A fost o perioadă foarte tristă. Am plecat în Dubai în vacanță și a fost cea mai urâtă vacanță din viața noastră. Vomitam încontinuu”, a declarat.

„Sunt o norocoasă, am luat doar 4 kg și puțin în greutate, dar vreau să știți că am fost foarte atentă la alimentația mea și am avut noroc cu Liviu, care mi-a gătit super sănătos în perioada asta. Am ținut cont să nu mă arunc în dulciuri și în mâncăruri nepotrivite”, a mai spus la Insta Story.

„Îmi doresc până nasc să aibă loc cununia civilă, dar real nu știu cum stăm cu timpul. Avem atât de multe de făcut, și eu, și el”, a completat.

Cum s-au cunoscut Marisa și Liviu

„Am avut o filmare de la Kanal D și el a fost trimis împreună cu un cameraman. Îmi spunea să nu mai stau mult pe telefon. În câteva săptămâni am devenit cei mai bun prieteni, apoi am început să ieșim și să discutăm despre vlog. Mi-a dat mai multe detalii, apoi mi-am dat seama că lucrează la promo la Kanal D.

Cam așa a început relația noastră. El e omul care mă definește și care mă completează. A fost prima relație la care nu am ținut cont de dată. Am mai avut alte două relații înaintea lui”, spunea Marisa în trecut, pentru revista VIVA!.

„Mă bucur din suflet că am reușit să dau peste un asemenea om. El este una dintre persoanele care mi-au schimbat viața. M-a ajutat foarte mult să mă maturizez, pe lângă emisiune. El este persoana care îmi spune când sunt îmbrăcată bine sau mai puțin bine. El era singura persoană cu care mă sfătuiam referitor la ținutele din emisiune”, a mai spus atunci.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton