Marinela Chelaru s-a confruntat cu mari probleme de sănătate în ultima perioadă. Actrița a suferit patru accidente vasculare cerebrale și a stat internată în spital timp de o lună.
Îndrăgita actriță a fost externată chiar în Vinerea Mare și a putut să petreacă Paștele acasă și nu în salonul rece al unui spital. Totuși, timp de patru săptămâni, Marinelei i s-au făcut mai multe investigații, medicii asigurându-se că starea ei de sănătate este acum una bună.
Marinela Chelaru a suferit patru accidente vasculare cerebrale
Marinela Chelaru a povestit că într-o zi s-a simțit rău, a fost dusă la spital, iar în următoarea zi a suferit patru accidente vasculare cerebrale. A stat internată patru săptămâni, medicilor fiindu-le teamă că ar putea avea cheaguri de sânge care s-ar putea duce la creier.
„Am ajuns acasă, în sfârșit doamna doctor mi-a dat drumul și sunt fericită că am fost de Paște acasă. Mi s-a făcut rău, m-a luat salvarea, iar a doua zi am făcut 4 AVC-uri. Doctorilor le era teamă că am cheaguri de sânge la inimă și să nu se ducă la creier. Am făcut toate investigațiile. Se pare că sunt ok, am o mică gastrită pe care o aveam ceva de vreme”, a povestit actrița la Antena Stars, potrivit SpyNews.
„Prietenii mei care nu sunt puțini și au fost la mine la spital și m-au impresionat foarte tare. Și acum când am venit de la spital n-am avut timp să pregătesc cozonaci și mi-au adus de toate, inclusiv vecina mea. Nu mi-a lipsit nimic de Paște. Și niște colegi de facultate, prieteni buni, am avut oameni care mă iubesc și sunt lângă mine”, a mai spus actrița.
La o săptămână după ce a fost internată, Marinela Chelaru a făcut dezvăluiri de pe patul de spital. Actrița a dezvăluit atunci că medicii i-au impus câteva restricții alimentare. De asemenea, aceasta nu mai are voie să consume cafea.
„Nu mai am voie sub nicio formă să fumez, să beau cafea, care era plăcerea mea. Alcool nu prea beau, nu m-a pasionat niciodată. Am vrut să beau când au murit ai mei, că cică uiți. Aiurea, asta nu uiți niciodată”, a spus atunci Marinela Chelaru.
„Să stau cuminte, fără sare, fără grăsimi, fără prăjeli. Dar să știi că nu am făcut abuz în general, fiind organismul meu mai sensibil. S-a sensibilizat organismul după operația la inimă”, a precizat actrița.
Marinela Chelaru a explicat că până acum nu a mai suferit niciun anevrism și că totul se datorează vârstei și a bolilor pe care le are.