Marina Almășan (59 de ani) a dezvăluit ce relație are cu copiii săi. Vedeta de la TVR are o fiică, din prima căsătorie cu Dan Liviu Ungureanu, pe care o cheamă tot Marina. Și un fiu, Victor Jr., din mariajul cu regretatul Victor Socaciu.
Copiii vedetei de televiziune sunt acum mari. Marina Almășan și-a reamintit de perioada adolescenței copiilor, când s-a lovit, ca orice părinte, de problemele specifice vârstei. Prezentatoarea de la TVR a spus că nu a avut cum să evite conflictul dintre generații.
„În conflictul dintre generații greșesc ambele părți!”
„Am doi copii, deci n-am avut nici eu cum să evit acest conflict al generațiilor, mai cu seamă în adolescența copiilor mei, în care începeau să se manifeste și la ei micile “crize de personalitate”, când părinții deveneau “anacronici”, iar ei, copiii, “le știau pe toate”.
Desigur că, de fiecare dată în astfel de situații, de greșit greșesc ambele generații: noi – atunci când avem senzația că sfaturile noastre (de regulă, în exces) îi vor proteja pe copii să facă greșelile pe care noi înșine le-am făcut la vârsta lor, iar ei – când au convingerea că se pot descurca foarte bine și fără noi. Ceea ce, de cele mai multe ori, nu prea se întâmplă” – a declarat Almășan pentru fanatik.ro.
Marina Almășan, foarte pretențioasă cu toți din jur
Fiind o fire exigentă și fermă în decizii, vedeta a mărturisit că nu a tolerat greșelile copiilor, iar acest lucru a contribuit, a mai precizat ea, la formarea caracterelor puternice ale celor doi.
Eu, în general, am fost mereu o persoană foarte corectă, fermă și foarte pretențioasă față de cei din jur. Nu am tolerat prea ușor greșelile, nici măcar ale celor dragi.
Poate și de asta, la un moment dat am renunțat să continui o căsnicie în care se infiltrase minciuna. Prin urmare, nu le-a fost ușor copiilor cu o mamă atât de fermă.
Dar le-a prins bine. Acum sunt caractere puternice, capabile să se ia la trântă cu viața, cu un ajutor minim din partea mea” – a adăugat fosta soție a lui Victor Socaciu, pentru aceeași sursă.
Chiar dacă și-a crescut copiii într-o manieră mai severă, dragostea lor față de ea a rămas neschimbată.
A presimțit decesul lui Socaciu
Victor Socaciu s-a stins din viață pe 27 decembrie 2021, la vârsta de 68 de ani. La scurt timp după trecerea în neființă a artistului, Marina Almășan a mărturisit că i-a presimțit sfârșitul.
“Vestea morții lui m-a bulversat, nu pot spune că m-a surprins. Mai ales că discutasem cu colegi de-ai lui de scenă, care îmi vorbeau despre cât de suferind era în ultima vreme. Și, chiar și așa, cum era hăituit pe drumuri, prin turnee, hingherit de la un capăt la altul al țării… Presimțeam, în sufletul meu, că finalul lui se apropie”, a spus Marina Almășan, anul trecut.