S-a născut pe 1 iunie 1926, în LA, California cu numele Norma Jean Mortenson. A avut o copilărie grea şi plină de sărăcie. Mama ei, Gladys, lucra pentru RKO Studios ca operator de film
şi era extrem de atrăgătoare. Pe tatăl ei adevărat nu l-a cunoscut niciodată, şi de altfel a crescut în orfelinate şi case adoptive după ce mama ei a fost internată din cauza unor probleme psihice.
La 16 ani se mărita deja cu un băiat de 21, mariaj care a durat 4 ani. Marilyn şi-a început apoi cariera ca model şi a atras atenţia cu farmecul ei senzual combinat cu o inocenţă aproape copilărească. Primele ei filme n-au fost cine ştie ce succes până la „Love Nest” în 1951.
În următoarele sale filme Marilyn era atracţia principală, chiar când nu deţinea rolul central. Ca divă era un coşmar pentru colegi şi regizori, pentru că nu ajungea niciodată la timp. A mai fost căsătorită de 2 ori şi a avut o relaţie celebră cu preşedintele Kennedy. A murit la 36 de ani în mod misterios, se pare că în urma unei supradoze, dar ca un Geamăn adevărat… adică cu telefonul în mână. Deşi a jucat în doar 30 de filme a rămas o legendă a cinematografiei şi e considerată cel mai sexy star al tuturor timpurilor.
Despre feminitatea ei devenită un simbol universal, Marilyn spunea cu modestie: „Sunt aşa un eşec ca femeie… Bărbaţii aşteaptă atât de mult de la mine din cauza imaginii pe care şi-au făcut-o despre mine şi pe care eu mi-am făcut-o, ca sex simbol. Bărbaţii aşteaptă atât de mult, iar eu nu mă pot ridica până acolo.”