Marile iubiri ale lui Dem Rădulescu. Cum s-a îndrăgostit de studenta de 18 ani care i-a adus pe lume singurul copil

.

A fost un colos al teatrului și filmului românesc și rămâne un nume de referință în lumea artistică. Actorul Dem Rădulescu, zis Bibanu’, a scris istorie cu rolurile de neuitat din zecile de filme și piesele de teatru în care a jucat, iar esența lui s-a impregnat în memoria publicului grație umorului de neegalat și printr-o inteligența actoricească sclipitoare.

Dem Rădulescu s-a născut pe 21 septembrie 1931, în Râmnicu Vâlcea, într-o familie de negustori. A debutat la vârsta de 17 ani și, de-a lungul carierei, a făcut parte din generația de aur a actorilor români, alături de alți titani ai teatrului și filmului românesc precum Toma Caragiu, Victor Rebengiuc, Mihaela Mihuț, Ștefan Bănică, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Iurie Darie, Octavian Cotescu sau Sebastian Papaiani.

„Ne-am cunoscut în vară, iar în noiembrie ne-am căsătorit.”

Cariera sa de aproape patru decenii a fost presărată cu roluri memorabile în producții de colecție ca “Neamul Șoimăreștilor” (1965), “Șapte băieți și o ștrengăriță” (1967), seriile “Brigada Diversă (B.D.) intră în acțiune” (1970), “B.D. în alertă!” (1971) și “B.D. la munte și la mare” (1971), “Astă seară dansăm în familie” (1971), “Veronica” (1973), “Tufă de Veneția” (1977), “Eu, tu și Ovidiu” (1978), “Saltimbancii” (1981), “Maria Mirabela” / voce (1981), “O scrisoare pierdută” / spectacol TV (1982), “Secretul lui Bachus” (1984), “Primîvara bobocilor” (1987), “Cucoana Chirița” (1987), “Chirița la Iași” (1988) sau “A doua cădere a Constantinopolului” (1994).

Pe plan personal, Dem Rădulescu a trăit două povești de dragoste superbe, despre care publicul nu cunoaște, probabil, foarte multe detalii. De altfel, Dem Rădulescu era considerat un crai, un cuceritor șarmant căruia puține femei îi puteau rezista.

Blonda cu voce de „vrăbiuță”

Prima soție a fost Paula Ortansa Albăstroiu, o blondă seducătoare, cu nouă ani mai tânără, care l-a fermecat pe marele Dem de cum a văzut-o. Paula era actriță și balerină la Teatrul de Revistă Constantin Tănase și avea ceva distinct, ce atrăgea atenția celor din jur: o voce atipică, pițigăiată ca a unui copil.

Citeşte şi: Sandra, de nerecunoscut la 61 de ani. Povestea uluitoare trăită cu Michael Crețu, vărul lui Mădălin Voicu

Citeşte şi: Povestea unei iubiri nepermise. Cum a fost Ștefan Iordache înjosit de tatăl Irinei Petrescu

Citeşte şi: Povestea marelui Grigore Vasiliu Birlic, un geniu al comediei românești. „Juca precum un echilibrist care merge pe sârmă!”

Citeşte şi: Rodica Tapalagă, povestea unei actrițe cu o carieră fulminantă care a sfârșit din cauza unei boli extrem de rare

Scânteia dintre Dem și Paula s-a transformat rapid într-o flacără a cărei intensitate avea să dăinuie mai bine de două decenii. Ea îl știa pe marele actor doar de la televizor și, inițial, a refuzat să îl cunoască personal, dar un prieten comun a convins-o. După prima întâlnire, cei doi au rămas împreună. La trei luni după ce s-a cunoscut, Dem și Paula s-au și căsătorit. Mariajul lor a durat 22 de ani.

Marile iubiri ale lui Dem Rădulescu. Cum s-a îndrăgostit de studenta de 18 ani care i-a adus pe lume singurul copil

“[Ne-am cunoscut] în cel mai banal mod posibil şi cel mai la îndemâna timpurilor respective. Pe vremea aceea, la Râmnicu Vâlcea, seara se ieşea la plimbare pe bulevard. Şi gaşca din care făceam parte bătea bulevardul, ne întâlneam pe sub castani. Se pare că obiceiul acesta era şi de pe vremea când Dem Rădulescu era de vârsta mea, el fiind mai mare decât mine cu nouă ani.

“M-a fermecat cu poveştile şi complimentele”

Într-o seară, m-a ochit în timp ce era cu un prieten de-ai lui căruia i-a zis „Cine e fata aia? Aş vrea să o cunosc şi eu“. Iar prietenul lui îi spune „Stai că mă duc să o scuz“. Aşa se făcea atunci, adică să se scuze că vrea să mă cunoască Bibanu’.

Iar eu i-am zis că nu vreau să îl cunosc. Ştiam cine este pentru că era deja vedetă, nu aveam cum să nu fi auzit, mai ales că era tot din Vâlcea. Până la urmă m-a convins prietenul lui să îl cunosc. Am făcut cunoştinţă în acea seară, iar după trei luni ne-am căsătorit” – a povestit fosta soție a lui Dem Rădulescu, pentru adevărul.ro.

Actrița a mărturisit că a fost fermecată de șarmul lui Dem și de cum o complimenta.

“M-a fermecat cu poveştile şi complimentele pe care mi le făcea. Aveam ochii cât sarmaua şi urechile cât pâlnia de deschise să îi aud povestirile din culisele teatrului şi tot ce trăise. Îi plăcea să povestească, iar eu eram fascinată, pentru că vorbea de o lume pe care o doream şi o visam. Ne-am cunoscut în vară, iar în noiembrie ne-am căsătorit.”

Povestea și căsnicia lor au luat sfârșit după 22 de ani. Despărțirea a fost pe cale amiabilă, iar cei doi și-au văzut mai departe de viață.

Studenta cu ochi albaștri cu 23 de ani mai tânără ca el

A doua căsătorie a lui Dem Rădulescu a fost cu actrița Adriana Șchiopu.

A remarcat-o prima dată când ea avea 18 ani și îi era studenta la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, din București. Dem avea la vremea respectivă 41 de ani și de la primul schimb de priviri a fost cucerit iremediabil cu albastrul intens al ochilor ei, devinind din ce în ce mai interesat de ea.

Marile iubiri ale lui Dem Rădulescu. Cum s-a îndrăgostit de studenta de 18 ani care i-a adus pe lume singurul copil

Cei doi s-au căsătorit câțiva ani mai târziu, în 1984, iar povestea lor a durat până la sfârșitul vieții marelui actor.

În 1986, a venit pe lume singurul copil al lui Dem, Irina Rădulescu. Fata le-a călcat pe urmele celor care i-au dat viață și astăzi este și ea actriță. Ea a povestit acum ceva timp cum a început filmul de dragoste dintre părinții ei.

Irina Rădulescu: „Când ne păleşte iubirea, suntem şi răbdător”

„Este o poveste foarte frumoasă. Mama avea 18 ani, era la Constanța la liceu şi voia să dea la teatru şi o cunoştinţă îl știa pe actorul Dem Rădulescu de la Bucureşti. S-a dus la Bucureşti mama şi tata avea repetiţie la Teatrul Naţional și a chemat mai mulţi tineri pe care urma să îi asculte în ziua respectivă, după repetiţie. Mama îmi povestea că erau nişte fete machiate, cu fuste. „Eu eram de la malul mării, naturală, cu părul în vânt”.

Marile iubiri ale lui Dem Rădulescu. Cum s-a îndrăgostit de studenta de 18 ani care i-a adus pe lume singurul copil

Tata cred că a scanat-o. Fireşte că nu au fost împreună, dar din momentul ăla el întotdeauna a fost prezent. Unde se întorcea ea, era şi el. S-au căsătorit după mai mulţi ani. Dar el era acolo. A văzut-o, a stat în banca lui. Când ne păleşte iubirea, suntem şi răbdători”, a povestit Irina Rădulescu.

Irina Rădulescu și-a descris tată ca fiind “un copil mai mare” și spune că a avut o copilărie lininștită și frumoasă.

„La noi în casă era o atmosferă foarte relaxată, foarte ludică. El fiind un copil mai mare și punându-se mereu la mintea mea, ne feream mereu să nu ne zică mama vreo două (râde). Ea era mai cu disciplina, tata era în admirația mea totală, tot ce ziceam eu era literă de lege pentru el. Așa că singura care mai impunea ceva în casă trebuia să fie ea.

Noi doi eram copiii și eram atenți mereu să nu o supărăm (râde). Era un râs continuu în casă. Pentru că ea fiind, la rândul ei un suflet foarte tânăr, râdea mereu de noi. Aveau mereu schimburi de replici amuzante și țin minte că râdeam mereu” – a povestit Irina, pentru life.ro.

Dem Rădulescu s-a stins din viață pe 17 septembrie 2000, când fiica lui avea doar 14 ani.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton