Marian Andrei de la iLikeIT: „Ar trebui să ne temem mai mult de oameni decât de Inteligența Artificială” / Exclusiv

.

Ce gadget poartă Marian Andrei de la iLikeIT în rucsac? Este una dintre întrebările ce se află pe buzele multor curioși! Prezentatorul de la Pro TV este fascinat de noua tehnologie și ne-a povestiti ce gadget-uri l-au impresionat în anul 2023, ce părere are despre AI (Inteligența artificială), dar și la ce se așteaptă în 2024.

Marian Andrei ne-a dezvăluit și ce noutăți a aflat recent la târgul de tehnologie CES Las Vegas, dar și ce gadgeturi l-au cucerit.

Unul dintre ele nu-i lipsește din rucsac! Îl folosește frecvent și este foarte mulțumit de rezultate, așa că nu pleacă fără el de acasă.

Ce gadget l-a impresionat pe Marian Andrei, în 2023? Top 3!

2023 a trecut cât ai spune… „IT”! Ce a însemnat acest an pentru tine?

Chiar că a trecut repede! Prea repede. Din păcate, a fost un an dificil pentru familia mea, dar am trecut bine peste. Suntem mai apropiați ca oricând. Sper ca 2023 să fi fost un an de tranziție către ceva mai bun.

Ce așteptări ai de la 2024?

Nu sunt adeptul planurilor. Mereu sunt date peste cap de ceva neprevăzut sau poate ratăm vreo super oportunitate. Nici revelionul nu-l văd ca pe un nou început, ci ca pe o continuare. Sper doar ca eu și familia mea să ne mutăm în casa la care visăm. Atât.

În curând, va începe un nou sezon iLike IT. Ce poți da din casă?

Avem multe subiecte interesante la care lucrăm deja: super gadget-uri pe roți, comparative de camere foto și video pentru cele mai noi și scumpe telefoane mobile. Demonstrații cu inteligență artificială, români inventivi cu idei care ne pot face viețile mai bune… Avem peste 30 de ediții iLike IT de weekend, așa că nu ducem niciodată lipsă de subiecte.

Marian Andrei: „Sunt mereu curios să aflu cum funcționează anumite tehnologii. Câteodată mai dau și cu portofelul pentru ceva ce-mi place mult”

Domeniul tehnologic nu ia pauză niciodată. Cum poți fi „la zi” cu tot ce se întâmplă în lumea IT, dar totodată să aloci timp vieții de familie?

E destul de simplu. Nu le combin niciodată pe cele două. După 5 PM e timp doar pentru familie. Iar legat de a fi la zi, fiind pasionat de tehnologie, sunt deja abonat la orice feed cu subiecte de tech – fie companii și comunicatele lor de presă, fie forumuri sau diverse rețele de socializare.

Sunt mereu curios să aflu cum funcționează anumite tehnologii, să le testez, să văd ce e nou. Câteodată mai dau și cu portofelul pentru ceva ce-mi place mult. Evident, ajută să mergem și la târguri de tehnologie cum este CES Las Vegas, de unde m-am întors de curând. Uneori nici nu simt că muncesc.

Ce gadget ține Marian Andrei după el? „E impresionant că ceva atât de mic poate să filmeze atât de bine”

Care este cel mai impresionant gadget lansat în 2023, cel care te-a cucerit total?

Sunt multe care m-au impresionat. Cel mai mult? DJI Pocket Osmo 3, cameră super mică cu care am tras deja ore bune de material. O țin tot timpul în rucsac. E impresionant că ceva atât de mic poate să filmeze atât de bine. Clar ChatGPT.

Văd mulți prieteni care-l folosesc deja la locul de muncă pentru ceva lucruri repetitive sau care consumă mult timp. Oculus Quest 3 – ochelarii de realitate mixtă de la Meta și Ray-Ban Meta – ochelarii care pot filma, fotografia și reda muzică. Super calitate video.

Utilizarea inteligenței artificiale a luat amploare în ultima jumătate de an. Care crezi că este viitorul AI-ului?

Următorul pas este să facă acțiuni în locul nostru. Nu doar să răspundă în format text, ci dacă-i cerem telefonului să comande mâncare, chiar să facă asta. Să avem un asistent ca Siri sau Google Now, dar care să fie și proactivi. Apoi, integrat în toate electrocasnicele și electronicele din casă. Cel puțin așa am înțeles că arată viitorul la CES.

„Ar trebui să ne temem mai mult de oameni decât de Inteligența Artificială”

Dar viitorul nostru, al populației?

Vedem cum merg alegerile. Glumesc… Nu știu la ce să mă aștept. Acum 10 ani, nu ne-am fi imaginat un prezent atât de încărcat, cu război la granița noastră, pandemii… Deocamdată, ar trebui să ne temem mai mult de oameni decât de Inteligența Artificială.

Foto: Pr Pro TV

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton