După un mariaj de şase ani, Mariah Carey (45) a hotărât să divorţeze de soţul ei, Nick Cannon (33). Decizia artistei vine la câteva luni după ce Nick a făcut declaraţii în direct, la un post de radio american, despre scurta lui relaţie cu Kim Kardashian, amintindu-le tuturor ascultătorilor că diva a trecut prin patul lui, înainte ca el să se căsătorească cu Mariah.
Cu toate că vestea divorţului a apărut iniţial ca un zvon, Cannon a confirmat ieri presei că lucrurile nu stau prea bine în relaţia lor. „De câteva luni locuim în case separate. Momentan atenţia mea se îndreaptă către copii”, a fost scurta lui intervenţie, atunci când jurnaliştii de la The Insider l-au întrebat dacă zvonul este adevărat sau nu.
Între timp, Mariah i-a interzis legal soţului ei să mai facă declaraţii publice despre iminentul divorţ, pentru că altfel va fi „sancţionat financiar”.
Mariah Carey şi Nick Cannon erau consideraţi unul dintre cele mai frumoase şi stabile cupluri de la Hollywood, în ciuda diferenţei de vârstă dintre ei. Cei doi au împreună doi gemeni, Monroe şi Moroccan (3).