Mariah Carey, dată în judecată de fratele ei pentru defăimare

.

Mariah Carey a fost dată în judecată de fratele ei pentru defăimare, după dezvăluirile pe care artista le-a făcut în cartea sa „The Meaning of Mariah Carey”. 

La aproximativ o lună după ce Mariah Carey a fost acționată în judecată de sora sa, Alison A. Carey, fratele cântăreței, Morgan Carey a decis să apeleze la o acțiune similară. Mărul discordiei dintre cei trei frați este cartea de memorii a artistei, „The Meaning of Mariah Carey”, lansată în septembrie 2020.

Morgan Carey, fratele celebrei cântărețe, acuză că i-a fost cauzat intenţionat disconfort emoţional prin publicarea cărţii. Acesta susţine că autobiografia conţine pasaje care sunt false şi defăimătorii. El nu cere despăgubiri materiale, ci își dorește repararea prejudiciilor morale prin „hotărâre judiciară”.

Citește și: Sora cântăreței Mariah Carey, acuzații grave la adresa mamei ei. De ce a dat-o în judecată

„El nu este în niciun fel invidios pe succesul artistic şi personal imens al surorii sale, pentru că s-a bucurat de propriul succes profesional şi personal şi i-a dorit mereu binele”, se arată în documentele depuse în instanță, potrivit news.ro.

Mariah Carey a fost dată în judecată și de sora sa

Și sora artistei, Alison A. Carey, a dat-o în judecată pe aceasta pentru „provocarea unui imens disconfort emoţional cauzat de umilinţa publică lipsită de suflet, răutăcioasă, răzbunătoare, josnică şi complet inutilă a surorii mai mari deja afectate a pârâtei”. Spre desoebire de Morgan, Alison a cerut despăgubiri în valoare de 1,25 de milioane de dolari.

Cartea „The Meaning of Mariah Carey” cuprinde capitole în care Mariah Carey vorbește despre familia ei și descrie relația cu frații ei. Aceasta a dezvăluit o dispută dintre Morgan Carey şi tatăl lor, precum și faptul că fratele ei a fost internat în copilărie.

Citește și: Mariah Carey, dezvăluiri șocante despre copilăria ei: „Sora mea m-a drogat”

Printre altele, artista a vorbit și despre faptul că a fost expusă drogurilor şi bărbaţilor mai în vârstă din cauza surorii mai mari.

Sursă foto: Profimedia

    
Vedete din Romania Vedete internationale