Maria Olaru împlinește 42 de ani, astăzi, 4 iunie și ne dezvăluie cum arată viața ei în prezent, alături de fiul său, Mihai. Multiplă medaliată europeană, mondială şi olimpică, fosta gimnastă s-a lăsat ghidată întotdeauna de determinare și de altruism. Consideră că „lipsa asumării, a orgoliului excesiv sunt doar câteva aspecte care duc la radiografia societății de astăzi”.
Într-un interviu exclusiv pentru UNICA.ro, Maria Olaru dezvăluie părțile mai puțin plăcute din viața ei, dar și realizările pentru care este recunoscătoare zi de zi. La doar 4 ani a rămas orfană de tată, iar în anul în care l-a născut pe fiul ei, Mihai, și-a pierdut și mama. A urmat divorțul de fostul soț, Bogdan Diaconu, care s-a pronunțat în 2017 și, de atunci, rolul care o împlinește cel mai mult este cel de mamă. Fiul ei are 9 ani, iar în creșterea și educația lui, Maria mărturisește că s-a bazat întotdeauna pe instinct. Aflăm de la ea că refacerea vieții personale nu a fost o prioritate, iar calitățile cele mai importante pe care le caută la un bărbat sunt „să aibă simțul umorului, să fie echilibrat emoțional și nu numai. Să fie altruist, empatic, adică să nu fie operat de reflexe umane”.
Maria Olaru, la 42 de ani: „Las viața să mă surprindă, să-mi testeze răbdarea și limitele”
În cadrul interviului, Maria Olaru spune ce a câștigat și ce a pierdut după ce a scris cartea „Prețul aurului. Sinceritate incomodă”, în paginile căreia a creionat realitatea trăită în perioada în care a făcut parte din lotul de gimastică al României.
VEZI „N-am scris această carte pentru a-mi confirma cineva că a fost sau nu așa, pentru a demonstra cuiva ceva sau să mă răfuiesc cu cineva. Nu-mi doresc să fiu pe placul tuturor, să fiu acceptată de toți”, mărturisește Maria Olaru.
La mulți ani, Maria! Ce îți dorești cel mai mult de ziua ta?
Vă mulțumesc mult! Îmi doresc să fim sănătoși trup și suflet atât eu cât fiul meu, dar și oamenii pe care-i iubim și prețuim enorm. Cu recunoștință mulțumesc în fiecare zi Bunului Dumnezeu pentru tot.
Există vreun vis pe care nu ai apucat încă să-l împlinești?
Niciunul. Ca și până astăzi las viața să mă surprindă, să mă provoace, să-mi testeze răbdarea și limitele. Sunt pregătită să îmbrățișez orice vine spre mine.
Cum erau zilele tale de naștere când erai mică?
Simple, firești pentru acele vremuri. Fără așteptări, doar acceptări. Un amalgam de sentimente, cu o încărcătură emoțională de nedescris.
Cum era Maria la 15 ani și cum este azi, la 42? Ce simți că ai câștigat și ce crezi că ai pierdut în toți acești ani?
Trăsăturile de caracter și personalitatea au fost aceleași ca și astăzi, doar că am mai evoluat de atunci. Tot luptătoare, curajoasă, asumată și determinată să trec peste toate provocările cu realism, obiectivism și mai ales cu demnitate. Mi-am câștigat libertatea de a fi eu însămi în detrimentul dreptății pe care nici n-am așteptat-o.
Maria Olaru, copilărie dedicată performanței: „Avea să mă aștepte un drum lung, anevoios și cu satisfacții personale”
De ce gimnastică? Ai început-o ca pe o joacă sau mama a avut și ea un cuvânt de spus?
Povestea este lunguță, descrisă și în cartea mea. A fost pură întâmplare, deși viața mi-a confirmat că nimic nu este întâmplător. Însoțindu-mi surorile la antrenamente, cât le așteptam băteam saltelele de praf. Până am fost văzută de către profesoara de educație fizică și sport, Doina Maria Pasmagia. Ulterior am fost selectată pentru gimnastică, în cadrul Casei Pionierului din Fălticeni.
După un an am făcut marele pas și am plecat spre Deva, la sute de kilometri distanță de casă, de familie, la o vârstă fragedă. Avea să mă aștepte un drum lung, anevoios și cu satisfacții personale. Iubita mea mamă nu a avut niciun cuvânt de spus, doar s-a conformat dorinței și explicațiilor mele. Ce o fi fost în sufletul ei… Mi-a povestit și mi-au rămas zestre spusele ei emoționante. Iar acum, de când sunt părinte, înțeleg și mai mult.
De la 11 ani ai trecut deja în lotul de seniori. Nu ai simțit o presiune mult prea mare pentru un copil atât de mic?
La acea vârstă era o realizare colosală. Presiunea a fost imensă, dar și munca, deopotrivă. Perseveram pentru a-mi confirma că merit să fiu acolo. Îmi dădeam silința să țin pasul cu efortul, cu cerințele, dar și să progresez alături de exemplele pe care le aveam și erau deja niște repere mondiale în această disciplină. Până atunci era doar o dorință și un vis timid, însă din acel moment îndrăzneam să sper într-o viitoare campioană.
Copilăria ta nu a fost una tipică. Regreți vreodată că n-ai avut destul timp de joacă, ca majoritatea copiilor la vârsta aceea?
Nu am regrete pentru nimic. Copilăria mi-am trăit-o odată cu creșterea fiului meu, în cel mai simplu și natural mod cu putință. Chiar dacă ea a venit mult mai târziu am trăit-o, savurat-o și încă mă bucur de fiecare zi, răsărit și apus.
Maria Olaru: „Dacă nu aș fi fost puternică aș fi renunțat de tot, în repetate rânduri, lucru care s-a și întâmplat”
În sport există foarte multe accidente. Te-ai accidentat vreodată atât de grav încât să nu te mai poți antrena?
Au existat foarte multe momente critice, de cotitură, unde la propriu am simțit că soarta îmi juca feste. Dacă nu aș fi fost puternică aș fi renunțat de tot, în repetate rânduri, lucru care s-a și întâmplat. Însă, după momente de introspecție și reflecție, dar și după o luptă imensă cu mine, reveneam. A renunța este cel mai la îndemână, însă puterea există în fiecare din noi.
Te-ai retras din gimnastica de performanță în anul 2000. A fost o decizie grea? Ai regretat-o vreodată?
Un ochi râdea, altul plângea. O zi în care bucuria și nostalgia au fost pe picior de egalitate! O decizie înțeleaptă cu toate împrejurările sale, ascultându-mi rațiunea și bunul simt, deopotrivă. Așa cum îi șade bine înțeleptului, să lupte, să se zbată, să izbutească și mai apoi să știe să și renunțe cu demnitate.
„N-am scris această carte pentru a demonstra cuiva ceva sau să mă răfuiesc cu cineva”
În anul 2016 ai scris o carte, „Prețul aurului. Sinceritate incomodă”. Acolo ai vorbit deschis despre părțile bune, dar și rele ale perioadei în care ai făcut parte din lotul de gimastică al României. Ți-ai asumat, cu siguranță, faptul că unii te vor înțelege iar alții te vor blama.
Aș vrea să fiu bine înțeleasă. N-am scris această carte pentru a-mi confirm cineva că a fost sau nu așa, pentru a demonstra cuiva ceva sau să mă rafuiesc cu cineva. Fiecare om are în spate o viață, o poveste, iar ceea ce am scris a fost un act de sinceritate și onestitate în primul rând față de mine. Trăiesc mult mai mult timp cu mine însămi, iar conștiința mea este mai presus de orice. Nu-mi doresc să fiu pe placul tuturor, să fiu acceptată de toți.
„Această ‘luptă am dus-o singură, neavând vreo așteptare de a fi susținută în vreun fel”
După publicarea cărții, fostele tale colege au fost alături de tine, te-au susținut în tot ce ai scris, sau au dispărut?
Această „luptă” am dus-o singură, neavând vreo așteptare de a fi susținută în vreun fel. Fiecare este liber să facă alegerile pentru viața sa, să-și ia deciziile cele mai bune pentru el. Știu că n-am jignit, am răspuns tuturor, așezat, cu bun simț, lucru pe care nu-l pot spune și viceversa. În viață doar ți se confirmă niște chestiuni pe care le știai deja, însă continui să crezi că poate, totuși, este o greșeală de interpretare. Pun foarte mult preț pe calitate, iar caracterul unui om nu are nimic în comun cu meseria sau profesia pe care o are.
Atunci și acum, am aceeași (mai mulți chiar) oameni, loiali, onești, care nu s-au dezis nicio clipă de mine. Le mulțumesc și aici pentru toată iubirea lor necondiționată! Este realmente un privilegiu să fii iubit și, la rându-ți, să poți iubi.
Iar acum, revenind în prezent, în ce direcție merge gimnastica românească, altădată aducătoare de zeci de medalii de aur?
Sunt departe de acest fenomen, iar în calitate de spectator pasiv n-am niciun drept să-mi dau cu părerea. Am speranța că suntem pe drumul cel bun. Doresc pe această cale tuturor sportivilor calificați la J.O. mult succes, determinare și să profite de această experiență extraordinară.
Citește și: Cum arată Ana Baniciu cu 10 zile înainte să nască. Artista s-a mutat în casă nouă
Maria Olaru, despre divorț: „A fost o decizie luată în timp, gândită din toate perspectivele, pertinentă și fără echivoc”
Ai trecut printr-un divorț. Nu ai tăcut, ți-ai spus punctul de vedere. Ce ai învățat din acea exeperiența deloc plăcută?
Departe de a fi singura persoană care are curajul să facă acest pas. A fost o decizie luată în timp, gândită din toate perspectivele, rațională, pertinentă și fără echivoc. Mi-am confirmat că sunt un om extrem de puternic și, în egală măsură, vulnerabil.
Ce sfat ai pentru femeile care stau într-o relație nepotrivită și nu au curaj să pună punct?
Nu doresc să dau sfaturi nimănui. Însă, decât un întreg dus naibii, mai bine o jumătate dată naibii (râde).
Care sunt, acum, principalele calități pe care le cauți la un bărbat?
Acest aspect nu este o prioritate pentru mine acum. N-am avut niciodată un standard anume. Idealist vorbind, ar fi imperios necesar să aibă simțul umorului, să fie echilibrat emoțional și nu numai. Să fie altruist, empatic, adică să nu fie operat de reflexe umane. Lista ar putea continua, însă mă opresc aici cu imaginația.
Maria Olaru, în rol de mamă: „Responsabilitatea de a fi părinte este imensă, e o misiune extrem de serioasă”
Cum este mama Maria Olaru? Când era fiul tău mic erai genul relaxat sau mai intrai în panică?
E greu să mă autocaracterizez, ați tinde să credeți că sunt subiectivă, deși mereu am fost cel mai aprig critic al meu. Mi-am revenit între timp, Doamne ajută. Ați fi putut, totuși, să vă bazați pe spusele mele, însă citez din cei apropiați mie: desăvârșită. Responsabilitatea de a fi părinte este imensă, e o misiune extrem de serioasă, asta dacă-ți pasă de odrasla ta. Înseamnă conexiune, dedicare, implicare și multe altele.
Am avut și momente de panică. Iar atunci când au existat, am avut o stăpânire de sine și un calm la fel ca în marile competiții. N-am citit nicio carte de parenting (altele da) și m-am bazat mult pe propriul instinct.
Ce ai învățat, până acum, de la copilul tău?
Nu pot spune cu precizie ce am învățat, însă fără niciun dubiu sunt foarte multe. Am crescut împreună și continuăm să evoluăm în aceeași formulă. Mai avem multe de învățat și de experimentat, iar educația este pe viață pentru oricine. Pun mult preț pe educația și cultura lui. Aceste două componente solide civilizeaza și, mai ales, umanizează.
Maria Olaru, marea campioană mondială, a rămas orfană de tată la vârsta de 4 ani
Ai avut o viață greu încercată. Tatăl tău s-a stins când aveai aproape 4 ani. Ți-l mai amintești, mai există vreo amintire cu el în mintea ta?
Viața e colorată în fel și chip. Îmi amintesc corpul, chipul mai puțin, însă e lesne de înțeles de ce, fiind mică. Anul acesta Paștele a căzut în același timp ca în anul în care s-a stins. M-au încercat tot felul de stări și emoții. Puținele amintiri cu el îmi alină dorul, care n-a încetat niciodată să dispară. Acel gol niciodată nu va fi umplut, la fel ca și în cazul mamei.
Maria Olaru și-a pierdut mama în același an în care a născut
În anul 2015 ți-ai pierdut mama. Ce a însemnat pentru tine? Care era activitatea voastră preferată?
Atât timp cât avem părinți, suntem și ne simțim copii la orice vârstă. E acel sentiment sublim de apartenență. Mama a însemnat enorm pentru noi, fetele ei. Exemplu de putere, curaj, blândețe, demnitate și mai ales omenie. Din păcate s-a stins în același an cu venirea pe lume al fiului meu Mihai, care acum are 9 ani.
Din fericire a apucat suficient să se bucure de el în cele 9 luni pe care le-a mai prins. Cu o lună înainte să se stingă am petrecut trei săptămâni împreună pe meleagurile natale, iar la plecare am simțit, inexplicabil, ca fiind o despărțire definitivă. Și așa a fost.
Când ai dezamăgit cel mai tare și de ce?
Din cunoștințele mele știu că n-am dezamăgit pe nimeni, cel puțin cu intenție. Această responsabilitate m-a urmărit vreme îndelungată, însă acum sunt mult mai blandă și nu mai pun atât de mare presiune pe mine. De cele mai multe ori intențiile noastre bune nu coincid cu așteptările oamenilor, care pot fi distorsionate, deci greșit înțelese. Când încerci să schimbi ceva ce nu mai poate fi modificat, eforturile sunt în zadar.
Ai făcut compromisuri în viață?
Am fost nevoită ,în anumite împrejurări, când nu eram stăpână pe propria-mi viață și soartă. Nu mă dezic de mine și de principiile mele, așadar încerc să-mi păstrez luciditatea și aceeași conduită în continuare.
Maria Olarul: ”A fi altruist este o mare calitate, însă de cele mai multe ori am folosit-o în detrimentul meu”
Dacă ai putea, ce greșeală nu ai mai repeta acum?
Făcând un exercițiu de imaginație probabil că aș răspunde mai mult la nevoile mele, lăsând altruismul pe planul doi. Sigur că a fi altruist este o mare calitate, însă de cele mai multe ori am folosit-o în detrimentul meu. L-aș gestiona diferit, cu siguranță.
Omul, prin natura sa, este supus greșelii. Fiind copil, consider că n-am făcut greșeli, iar dacă ele au existat, am convingerea că meritau a fi iertate. Revenind în zilele actuale, oamenii greșesc, cu sau fără intenție, dar nu mai sunt dispuși să-și ceară scuze sau iertare. Consideră că este înjositor, degradant poate, și preferă să dispară. Lipsa asumării, a orgoliului excesiv sunt doar câteva aspecte care duc la radiografia societății de astăzi.
Ultima modificare iunie 4, 2024 7:25 pm