Sezonul al patrulea din „Insula Iubirii” se anunță de pe acum a fi unul interesant – roșcata Maria Ilioiu (28 ani) revine în emisiune în rolul de ispită, pentru a treia oară!
Conștientă de calitățile sale, Maria a reușit de fiecare dată să-și împlinească rolul de ispită. Dacă la prima sa participare în emisiune, ea l-a cucerit imediat pe Sasha, fostul iubit al Elenei Stroe, în sezonul de anul trecut, Maria i-a furat inima lui Aurel, concurentul care venise în emisiune alături de iubita sa, Alexandra. ”Știu să fiu frumoasă și senzuală fără a folosi cuvinte pentru asta”, susține Maria.
Citește și – Ce s-a întâmplat cu Maria și Cosmin de la ”Insula Iubirii” după încheierea emisiunii
„Insula Iubirii”, show-ul care testează chiar și cele mai sudate relații
„Toate sezoanele de până acum ne-au surprins diferit și vă asigur că nici acesta nu va face excepție. Oamenii au personalități diferite, reacționează diferit la situațiile cu care se confruntă. În asta constă farmecul acestui reality show. Insula Iubirii are încă multe surprize rezervate, iar fanii emisiunii vor fi din nou impresionați!”, a declarat gazda emisiunii, Radu Vâlcan.
Cine este Maria Ilioiu
Când a participat pentru prima oară la „Insula Iubirii”, Maria Ilioiu a spus sincer că are o singură așteptare de la această emisiune: „să găsesc un bărbat”. Trei sezoane mai târziu, ea nu și-a întâlnit încă sufletul-pereche în emisiune, însă rămâne de văzut ce se va întâmpla în ediția din acest an.
În viața reală, Maria a absolvit Facultatea de Drept, însă nu a profesat în domeniu. Ea lucrează acum ca și actriță la Antena 1, unde a apărut deja în serialul ”Băieți de oraș”.