Maria Constantin, atac de panică la „Splash! Vedete la apă”. Antrenorul vedetelor: „Are niște traume!”

.

Maria Constantin a suferit un atac de panică în timp ce își pregătea săritura pentru cel mai răcoritor show al verii, „Splash! Vedete la apă”, care va avea premiera pe 11 august, de la 20:30, la Antena 1.

Cântăreața are frică de adâncime și de înălțime, iar în seara concursului, în timp ce se afla pe platformă, a făcut un gest neașteptat, spre uimirea tuturor celor prezenți pe platourile de filmare.

Copleșită de emoțiile provocate de cele două fobii, Maria Constantin nu și-a putut stăpâni lacrimile la antrenamentele pentru „Splash! Vedete la apă”. Și, din nefericire, la un moment dat, ea a făcut un atac de panică.

Mi-este teamă de adâncime – dacă nu simt ceva sub picioare, mi-este teamă de înălțime, nu mai spun! (…). Sincer, asta este motivația pentru care am venit aici, la «Splash!», pentru că îmi doresc să îmi înving această teamă. Dar o privesc ca pe o competiție, pentru că îmi place tot timpul să fiu în vârf – a mărturisit artista.

„Are niște traume. Suferă și este foarte emotivă” – a spus Cătălin Cozma, antrenorul vedetelor De la Splash!.

În seara concursului, după ce a urcat pe platformă, Maria Constantin a ales să cânte, pentru a-şi tempera emoţiile.

Chiar și după ce i-a dat microfonul Ramonei Olaru și se afla pe punctul de a sări, vedeta a intonat un cântec. Ce săritură a executat, dar și de la ce înălțime, telespectatorii vor putea descoperi urmărind cel mai nou sezon Splash! Vedete la apă, ce va avea premiera joi, 11 august, de la 20:30, la Antena 1.

Citeşte şi: Adelina Pestrițu, super-petrecere aniversară pentru fiica ei! Zeny a împlinit 4 ani

Citeşte şi: Chrissy Teigen, însărcinată din nou, la aproape 2 ani de la pierderea celui de-al treilea copil

Citeşte şi: CRBL și familia au revenit în România. „Nu-mi văd capul de treabă. Suntem contracronometru!”

Citeşte şi: Soția lui Viorel Lis, îngrijorată de starea de sănătate a fostului edil al Capitalei. „Situația nu e agreabilă!”

Cel de-al cincilea sezon „Splash! Vedete la apă” aduce cu el mai multe surprize. În fiecare săptămână, vor exista ediţii de calificări, în urma cărora primii doi concurenţi cu cel mai mare punctaj vor ajunge direct în finala difuzată duminica, de la 20:00, la Antena 1, unde vor lupta pentru premiul săptămânal pus în joc: 10.000 de lei.

Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Mărin şi Cosmin Natanticu vor urmări salturile și vor nota pe lângă tehnică și curaj, și evoluția participanților din prima zi de antrenament și până în clipa săriturilor efectuate în cadrul concursului. Lor le vor fi alături şi prezentatorii show-ului, Monica Bîrlădeanu, Ramona Olaru şi Răzvan Fodor, care le vor oferi ultima doză de curaj înainte de salturile de pe platformele de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale bazinului olimpic de la Bacău. În noul sezon va fi prezent și cuplul comic format din Paula Chirilă şi Romică Ţociu – cei doi se vor asigura că atât cei prezenți pe platourile de filmare, cât și
telespectatorii își vor lua doza necesară de zâmbete/serotonină.

La fel ca în sezoanele trecute, Claudia Tiu, Cătălin Cozma și Bogdan Ioniță sunt cei trei antrenori de la „Splash! Vedete la apă” care îi vor ajuta pe concurenți să își perfecționeze săriturile, dar și să își învingă fricile.

Foto – Facebook / PR

Ultima modificare august 11, 2022 6:01 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale