Maria Ciobanu, despre tragediile din copilărie care i-au marcat viața. „Fratele meu geamăn a murit!”

.

Maria Ciobanu (85 de ani) a avut parte de o copilărie presărată cu multe greutăți și drame. “Ciocârlia” muzicii populare românești și-a pierdut fratele geamăn pe când avea doar cinci ani, iar apoi a urmat o altă lovitură care i-a marcat viața, moartea tatălui.

Maria Ciobanu s-a născut pe 3 septembrie 1937, într-o familie de muzicieni și este al șaptelea copil, mezina casei. Artista a avut un frate geamăn, pe nume Gheorghe, care s-a stins din viață la doar cinci ani, din cauza unui virus mortal pe care l-a contractat și pentru care, la momentul respectiv, tratamentele nu erau suficient de eficiente sau erau inaccesibile.

„Pe vremea aceea nu erau antibiotice”

În cadrul unui interviu acordat regretatului cântăreț de muzică populară și prezentator TV, Aurelian Preda, Maria Ciobanu și-a reamintit despre durerosul moment când și-a pierdut fratele.

”Am fost șapte frați, eu eram cea mai mică. Fratele meu geamăn, Gheorghe, a decedat la 5 ani pentru ca a venit un microb de dizenterie, pe vremea aceea nu erau antibiotice. Ne-a tratat cum se trata pe vremea aia cu ceaiuri, leacuri băbești. Fratele meu nu a vrut să pună gura pe niciun fel de ceai. S-a internat cu el în spital și, degeaba, a murit.”, a declarat Maria Ciobanu, citată de starpopular.ro.

În 1952, când marea artistă avea 15 ani, a venit a doua mare tragedie, moartea tatălui. Din păcate tatăl ei nu apucat să se bucure de succesul și popularitatea fiicei sale care astăzi este o emblemă a muzicii populare românești.

”Tatăl meu nu a apucat să mă asculte la radio”

Citeşte şi: Maria Ciobanu, într-o formă de zile mari la 85 de ani. „Scoate rădăcini de pomi cu târnăcopul, cosește iarba din grădină…”

Citeşte şi: Maria Ciobanu a fost acuzată că s-a căsătorit cu soțul celei mai bune prietene, Ileana Sărăroiu. Care este adevărul dramatic

Citeşte şi: Maria Dragomiroiu, adevărul despre deshumarea regretatei Ileana Sărăroiu. Ce s-a întâmplat la câteva zile după înmormântarea artistei

Citeşte şi: Maria Ciobanu, probleme mari de sănătate: „Ar putea avea consecințe îngrozitoare”

”Tatăl meu nu a apucat să mă asculte la radio. Eu am rămas fară tata la 15 ani, a murit de tânăr. La a doua stabilizare a făcut o pareza și în doua luni s-a dus. Cred că el tot timpul m-a vegheat pentru că m-a iubit.” – a adăugat ea, în cadrul aceluiași interviu.

Pe lângă aceste două drame, familia Mariei Ciobanu s-a confruntat și cu lipsurile și sărăcia. Marea artistă și-a amintit cu amărăciune despre cât de greu era pentru părinții ei să pună ceva pe masă.

Au fost și lipsuri când a fost seceta și nu se făcea grâul, porumbul. Aveam vreo șase ani, mama și tată plecau la Bistret, în Dolj, că să aducă de mâncare. A fost un an foarte secetos” – a completat Maria Ciobanu.

Maria Ciobanu, „harnică din cale afară și o luptătoare”

Artista trăiește de peste 20 de ani în Statele Unite ale Americii și în ciuda vârstei înaintate, este foarte activă și harnică și își găsește mereu câte ceva de făcut prin grădină.

Gheorghe Turda, colegul ei de breaslă, care îi este și cumătru are numai cuvinte de laudă despre marea artistă și a dezvăluit că este și o bucătăreasă desăvârșită.

„Eu și Maria suntem cumetri, suntem în relații foarte apropiate, ea a cântat și la nunta mea. Am fost cu ea și în turnee, cu ”Rapsodia Română”, am cântat înainte sau după vizitele lui Nicolae Ceaușescu în comunitatea de români din America. În timpul unui turneu am locuit cu ea în casa fiicei Camelia, care e și fina mea. Ea are casă lângă Los Angeles.

Vă pot spune că Maria este o harnică din cale afară și o luptătoare. Eu mă mai odihneam după un spectacol și după un șpriț, dar ea se trezea foarte de dimineață, lua târnăcopul și scotea rădăcini de pomi, ca să pună flori în locul lor. Mai cosea iarba de pe acolo, ce mai, e o harnică din cale afară, dar și o excelentă bucătăreasă, gătește foarte bine. Este o artistă complexă, o mamă excepțională” – a declarat Gheorghe Turda, pentru Ego.ro.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton