Margerita de la Clejani, un nou dosar penal. Ce a făcut acum artista

.

Margherita de la Clejani este pasibilă de un nou dosar penal după ce în urmă cu două săptămâni a provocat un accident în Capitală în timp ce se afla sub influența drogurilor.

Margerita de la Clejani are de câteva luni o maimuță în custodie, însă aceasta se poartă foarte rău cu animăluțul. Tuddy Ionescu, nimeni altul decât fostul iubit al Oanei Zăvoranu, i-a făcut plângere, iar polițiștii i-au deschis dosar penal.

Margerita de la Clejani pare foarte entuziasmată de animalul său de companie, însă cu toate astea a fost filmată când îl lovea: „În urma imaginilor pe care presa le-a arătat cu cele două persoane care plimbau acel primat prin București și îl manevrau într-o manieră foarte bruscă, fiind chiar lovit la un moment dat, am trimis  două sesizări, una către Garda de Mediu și una către Poliția Națională cu privire la aceste rele tratamente, pentru că așa sunt ele încadrate și cu privire la documentele de proveniență ale acelui animal, pentru că vorbim de un animal sălbatic care are anumite documente, prin care se poate verifica dacă nu provine din braconaj.”, – a declarat Tudor Ionescu, consilierul general din partea ALDE la Primăria Capitalei.

Tuddy Ionescu a primit răspuns la sesizarea făcută și cercetările privind aspectele reclamate sunt continuate într-un dosar penal.

Citește șiAndreea Bălan, decizie neașteptată. Artista pleacă în vacanță cu George Burcea

„Maimuța e a unui prieten din străinătate și mi-o aduce mie din când în când. Eu m-am atașat foarte tare de ea, datorită faptului că copilașii mei s-au făcut mari, nu-mi mai acordă atenție, iar Lio e ochii mei din cap., – a spus Viorica de la Clejani în cadrul unei emisiuni TV.

Citește și Răsturnare de situație. Răzvan Simion a ales despărțirea de Lidia Buble

Sursă foto: Instagram

Ultima modificare iunie 9, 2020 6:02 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale