Mara Bănică a ajuns din nou pe mâna medicului estetician, chiar înainte de Crăciun, pentru a-și face o serie de modificări la nivelul feței.
În vârstă de 48 de ani, jurnalista a fost surprinsă de paparazzii cancan.ro ieșind dintr-un cabinet medical, unde a fost internată circa patru zile, după ce și-a făcut un lifting facial total.
Mara Bănică: „În 2007 a fost prima operație”
Mara Bănică a fost fotografiată în timp ce părăsea clinica unde a făcut intervenția și se îndrepta spre o mașină, pentru a merge acasă. Jurnalista a ieșit cu bandaje în jurul capului, mascate de o eșarfă neagră și cu fața vizibil umflată. Ea a fost ajutată să între în mașină de Valentin Burada, cel supranumit “doctorașul vedetelor”. Potrivit cancan.ro, intervenția ar fi costat 15.000 de euro. Conform informațiilor apărute în presă, Mara Bănică s-ar pregăti pentru revenirea pe micile ecrane. Găsiți AICI imaginile cu Mara Bănică, după liftingul facial.
Jurnalista nu a negat niciodată că își face diverse proceduri de înfrumusețare. În urmă cu 16 ani, în 2007, ea a început seria operațiilor la nivelul bustului. Apoi a urmat un accident, în urma căruia implanturile i-au fost afectate și a mai fost nevoie de o vizită la medic.
„În 2007 a fost prima operație. Aveam totul rupt pe stânga… și mușchiul s-a rupt. Sânul meu stâng era jos de tot și celălalt era normal. Am făcut prima operație, după aceea am revenit. I-am ridicat a doua oară. A treia oară am zis să ii fac mai mari” – dezvăluia ea, acum câțiva ani.
De-a lungul timpului, Mara a regretat că și-a făcut implanturi atât de mari, după ce a început să aibă dureri insuportabile de spate din cauza lor.
“Am făcut o mare prostie acum niște ani. Sfătuiesc fetele să nu își mai pună implant. Erau atât de mari si grei că nu mai puteam de spate. Îmi pare rău că am avut silicoane prea mari. Nu am avut minte și nu am ascultat doctorul când eram tânără. Am zis că merge așa, nu a mers, a avut doctorul dreptate. Nu mai puteam ridica copilul în brațe, nu mai puteam sta de durere, durerea se ducea pe brațe, cervicala mă durea” – a mai povestit ea, cu o altă ocazie.
Accidentul auto în care a fost implicată ar fi putut să-i aducă moartea:
„Venisem de la războiul din Irak și primisem o mașină cadou de la fostul meu director. Am condus-o o lună și m-am înfipt în stâlp din cauza unor gropi, la 50 de metri de casă. Am fost în comă, toate coastele rupte pe stânga, fractură de sold, splina scoasă… a fost ceva rău. Am simțit moartea.”
Mara Bănică are doi copii
Mara Bănică a devenit mama pentru a doua oară la începutul anului trecut, după ce a adus pe lume o fetiță, Donca Maria. Ea mai are un fiu, Dima, dintr-o relație din trecut.
„Tocmai ce i-am schimbat medicamentele pentru colici, căci a plâns nopți la rând! Acum s-a potolit. I-am dat niște pastile din Germania și văd că-i merge mai bine. Am avut nopți în care am dormit doar 43 de minute și are faza medie de colici. Eu stau non-stop cu fetița. Am chemat deja la interviu o bonă, româncă. Am nevoie de cineva cu program 9-18.
Dar trebuie să-i placă și lui bărbată-miu. Eu, de o lună, am ieșit doar de trei ori din casă, asta cât a fost soțul meu în țară. În rest, sunt consemnată la domiciliu. Mi-am angajat, în schimb, un șofer pentru băiatul meu, Dima, care să-l ducă și să-l ia de la școală” – a spus ea, pentru click.ro, la scurt timp după ce a născut.