Mama lui Eminem a murit la vârsta de 69 de ani. Debbie Nelson a pierdut lupta cu cancerul

.

Debbie Nelson, mama lui Eminem, a încetat din viață la vârsta de 69 de ani, după ce a pierdut lupta cu cancerul. Aceasta fusese diagnosticată cu cancer pulmonar în urmă cu trei luni.

Debbie Nelson a murit la vârsta de 69 de ani

Debbie Nelson Mathers, mama rapperului Eminem (52 ani), a murit luni, 2 decembrie, în urma unor complicații ce au legătură cu cancerul pulmonar cu care fusese diagnosticată cu doar trei luni înainte.

Decesul a fost confirmat de reprezentanții lui Eminem, potrivit TMZ. În urmă cu doar două lui, fiica lui Eminem, nepoata lui Debbie, anunțase că urmează să devină mamă.

Debbie a primit cruntul diagnostic în luna septembrie, iar atunci medicii i-ar fi spus că nu mai are mult de trăit întrucât boala era într-un stadiu avansat.

Relația lui Eminem cu mama sa a fost un adevărat carusel de drame și disfuncționalități. La începutul carierei sale, rapperul a acuzat-o public că a fost neglijentă și abuzivă, spălându-și rufele murdare în piese precum „Cleanin Out My Closet”.

Citește și: Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, este însărcinată. Reacția rapperului când a aflat că va deveni bunic

Citește și: Ce face acum Kim Mathers. Fosta soție a lui Eminem a încercat să se sinucidă în urmă cu doi ani

În anul 1999 Debbie l-a dat în judecată pentru defăimare pentru suma de 11 milioane dolari, pentru ca mai târziu să distrugă și mai rău legătura dintre ei cu o carte de memorii intitulată „My Son Marshall, My Son Eminem”.

De-a lungul timpului, însă, cei doi au încercat să se împace. Piesa din 2013 a lui Eminem „Headlights” a marcat un punct de cotitură… iar el și-a exprimat regretul pentru cuvintele sale dure și și-a cerut scuze pentru relația lor tensionată.

Cine a fost Debbie Nelson Marshal

Debbie Nelson s-a născut în 1955 într-o bază militară din Kanssas. Potrivit cartei sale de memorii, a crescut într-o familie disfuncțională. Părinții ei s-au despărțit înainte ca ea să împlinească 10 ani, lăsând-o responsabilă să întrețină familia ca fiind cel mai mare dintre cei cinci copii.

La vârsta de 16 ani, s-a căsătorit cu tatăl lui Eminem, Marshall Bruce Mathers Jr., iar imediat după s-a născut fiul lor, Marshall Bruce Mathers III, cunoscut sub numele de scenă Eminem.

Citește și: Andra și-a decorat casa de Crăciun. Artista și Cătălin Măruță au intrat în spiritul sărbătorilor de iarnă / Galerie foto

Citește și: Andreea Bălan și Victor Cornea s-au logodit. Locul incredibil în care a avut loc cererea: „Cel mai frumos și hotărât DA din viața mea” / Video

Relația lui Eminem cu mama sa s-a îmbunătățit în ultimii ani, iar Debbie Nelson l-a felicitat pe Eminem pentru introducerea sa pe Rock & Roll Hall of Fame în 2022.

„Marshall, vreau să spun, nu aș putea lăsa această zi să treacă fără să te felicit pentru introducerea ta în Hall of Fame”, a spus ea într-un videoclip publicat atunci pe rețelele de socializare.

„Te iubesc foarte mult. Știam că vei ajunge acolo. A fost o călătorie lungă”, a adăugat Nelson atunci.

„Sunt foarte, foarte mândră de tine”, a completat ea.

Tatăl lui Eminem a murit în 2019, la 67 de ani. Debbie Nelson a mai avut un fiu, Nathan Mathers.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Debbie Nelson

Sursă foto: Profimedia

Ultima modificare decembrie 4, 2024 10:31 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale