Mama Andreei Esca (48 de ani), Lucia Esca, a împlinit 80 de ani. Cu ocazia aniversării acesteia, jurnalista a scris câteva rânduri emoționante despre cea care i-a dat viață.
„Nu-mi dau seama, cum este posibil ca mama mea să împlinească 80 de ani?! Are același spirit de observație, același umor, aceleași comentarii caustice și curiozități nemăsurate”, a scris prezentatoarea TV pe website-ul revistei sale, A List.
„Ar fi vrut să fie actriță și cred că i-ar fi reușit de minune (de altfel, toți Gemenii ar trebui să fie pe o scenă), dar, pentru că tatăl ei a fost deținut politic, nu a avut voie să-și urmeze pasiunea.
În schimb, mulții bolnavi de cancer pe care i-a îngrijit toată viața au câștigat un om cu o inimă mare și cu o dragoste imensă față de semenii aflați în suferință. (...)
Și-a făcut profesia cu devotament și cu respect față de colegi și de pacienți, iar asta am admirat mereu la ea”, a mai scris Andreea Esca.
„A fost și este prietena mea cea mai bună, chiar dacă nu suntem de acord în 80 la sută dintre cazuri. Și acum mă distrează și mă interesează comentariile ei.
În câte o seară îmi spune: «Ai fost superbă azi», în alta «Azi chiar n-ai arătat bine deloc» sau «Mi-a plăcut interviul cu…» ori «Da, mă rog, a fost așa… oarecare», «Ți-a venit bine cu…» sau «Nu te avantajează, Andreea, tu nu îți dai seama?!».
Și, replica ei mortală când mai iau niște kilograme în plus: «Măi, Andreea, eu nu știu, tu când vezi fetele astea pe stradă cum arată, cum îți mai vine, mamă, pofta de mâncare?!»”, a adăugat.
Jurnalista a încheiat scriind: „Cam atât pentru 7 iunie, 2021. La mulți ani, Mama! Te iubesc!”.
Alături de arhitectul și omul de afaceri Alexandre Eram (51 de ani), prezentatoarea TV are doi copii, o fiică și un fiu, Alexia (20 de ani) și Aris (17 ani).
Mama Andreei Esca (48 de ani), Lucia Esca, a împlinit 80 de ani. Cu ocazia aniversării acesteia, jurnalista a scris câteva rânduri emoționante despre cea care i-a dat viață.