Malvina, despre diamante și sentimente

.

Malvina Cservenschi (37 de ani) s-a transformat în ultimii ani încet și sigur. De la fata mondenă, cochetă, care dădea frumos la televizor, a ajuns o tânără business woman de succes în domeniul bijuteriilor prețioase. E în continuare mondenă, dar discretă, elegantă, precum și hotărâtă și în-treprinzătoare. Cele mai recente realizări ale ei sunt învestirea cu titulatura de Furnizor al Casei Regale și deschiderea, în viitorul apropiat, a unui flagship store într-o zonă reprezentativă a Bucureștiului. Fata care a început timid să creeze brățări cu poveste are un cuvânt de spus în domeniul antreprenorial. (Foto: Tibi Clenci) 

 

La început erai mondenă, acum ești business woman…

Nu îmi doresc să ajung niciodată în postura în care să spun că sunt în același loc ca acum 10 ani. Contextul vieții mele s-a schimbat mult și în bine. Sunt recunoscătoare pentru tot ce am trăit și sunt foarte deschisă, dar și atentă, la tot ce vine. Sunt designer de bijuterii și dețin o afacere pentru că asta îmi doresc să fac, este visul meu împlinit și mă concentrez pe acest lucru, fără să simt vreo secundă dor sau dorință de un alt tip de viață. Când vreau să ies, ies. Când vreau să mă distrez, mă distrez. {i fac din toate câte puțin. Dar cel mai mult vreau să dezvolt ce am în‑
ceput acum cinci ani, afacerea mea cu bijuterii, și sunt fericită cu drumul ales.

Cum te-ai maturizat din punctul de vedere al businessului, dar și personal?

Totul vine la pachet. Învățăturile din viața personală te șlefuiesc și profesional, dar și invers. Totul este un parcurs, iar eu sunt foarte atentă să învăț ce îmi arată acesta.

De la cine ai învățat cele mai multe lu­cruri, pe plan profesional?

Prima persoană care îmi vine în minte este business coach-ul și mentorul meu, Dana-Maria Andrei. De la ea am învățat leadership, business management, cum să aduc organizare și claritate atât la mine însămi, cât și în echipa mea.

Cum arată o săptămână din viața ta? O zi? Călătorești mult?

Timpul meu este împărțit în mod plăcut, în patru arii principale din viața mea: îmi petrec timpul cu afacerea mea, fie că asta înseamnă direct cu clienții la vitrine, sau pe șantier, la noul magazin, sau în ședințele săptămânale cu echipa. Apoi am timpul meu dedicat învățării și dezvoltării: în fiecare miercuri am zi de business coaching cu Dana-Maria, unde planific, discut, înțeleg, învăț, dezvolt, fac strategii sau pur și simplu avem momente de reflecție și analiză. Apoi nu uit niciodată de timpul meu cu corpul meu, fac mult sport, masaj, înot și wake boarding în perioada verii. {i, nu în ultimul rând, weekendurile, de cele mai multe ori, cu prietenii sau cu familia, în București, la fabrică și în Londra.

În ce stare de spirit ești acum?

De acțiune. Dar cu premeditare (râde). Adică nu iau decizii înainte să le gândesc.

De-a lungul timpului au fost lucruri care te-au descurajat în activitatea ta?

Au fost lucruri, situații și oameni care m-au supărat, m-au întristat, m-au dezamăgit sau care m-au înfuriat chiar. Din nou, e totul parte din proces. Dar mereu le fac să fie momente de învățare. Cel mai important este că balanța atârnă pe partea cealaltă a lucrurilor, a oamenilor și a situațiilor frumoase, pozitive, constructive. Acestea mă hrănesc și-mi dau forță pentru situații delicate, inevitabile, de altfel, în viața oricui.

De fapt, cum ești tu? Ambițioasă, timidă?

Aici mai bine îi întrebi pe cei din jurul meu. Pe scurt, eu spun că sunt deschisă și hotărâtă să fac lucrurile să se întâmple frumos pentru afacere, pentru mine și pentru cei din jurul meu. În viață, cred că trecem prin toate stările, atât de putere și ambiție, cât și de timiditate sau de oboseală. Important e să fim conștienți ce hrănim și ce lăsăm să fie.

„Malvensky tocmai a fost învestit cu titulatura de Furnizor al Casei Regale”. Ce pre­supune acest lucru, mai exact?

Înseamnă onoare, responsabilitate, bucurie… toate în egală măsură. Înseamnă să creez bijuterii prețioase, cu poveste și mesaj, pentru membrii Casei Regale a României, cât și pentru casele regale din lume, acolo unde Altețele Lor Regale vor fi prezente. Ce bucurie mai mare decât să-ți reprezinți țara și munca, prin intermediul Casei Regale, peste tot în lume? Să fiu la dispoziția Principesei Margareta și a Principelui Radu pentru a crea bijuterii este una dintre bucuriile vieții mele. Prin creațiile mele contribui la stabilirea de legături între nații, între bijuterie și purtător, între culturi și oameni. O bijuterie născută dintr-o poveste, purtătoare de mesaj și sentimente, dăinuie generații.

Cum ajunge un brand furnizor al Casei Regale și cum ai ajuns tu în această ipos­tază?

Fiecare brand trece printr-un proces clar. Pe scurt, trebuie să dovedească faptul că munca și produsul pe care îl reprezintă întrunesc calitățile necesare pentru a putea fi asociate cu Casa Regală. Aici mă refer la calitățile tehnice, povestea din spatele brandului și ce valori reprezintă acesta în societate și în peisajul antreprenorial românesc.

Cum s-a dezvoltat businessul tău în ultimii ani?

Dezvoltare a fost și este cuvântul de ordine. Începutul a fost unul natural și jucăuș. Nimic grandios. A început cu o imagine clară în mintea mea, imaginea unei brățări. {tiam că voi face un business din asta. {tiam că vreau un alt drum, față de televiziune, și am simțit foarte puternic că acesta este drumul. Totul a început fără nicio investiție. Tot businessul încăpea într-o cutie, cu șnururi, bănuți de aur, foarfecă. Acesta a fost începutul și s-a dezvoltat organic, 100% prin word of mouth și prin energia contagioasă pe care a transmis-o fiecare creație. Acum suntem la un cu totul al nivel, desigur, cu mai multe linii și colecții din aur și diamante, dar șnurul cu mesaj își are locul lui sfânt în ADN-ul brandului.

Cu ce piețe lucrezi, cui te adresezi acum?

Malvensky este un brand care deține tot procesul de la A la Z. Noi nu cumpărăm bijuterii gata create în China sau Turcia, iar mai apoi să le vindem în România cu X adaos. Nu e nimic în neregulă cu acest lucru, dar este alt model de business. Misiunea mea este să traduc simboluri, tradiții și culturi în aur și diamante.

Ce e cu colaborarea cu Londra pe zona de diamante?

Pentru noi, Londra înseamnă producție premium și diamante premium. Mai înseamnă și un centru de învățare: doar anul ăsta vom trece prin mai multe cursuri despre diamante și perle, organizate de GIA (Gemological Institute of America).

Familia ta mai e la Londra?

Da, familia mea este la Londra, încerc să ajung acolo în fiecare weekend, îmbinând utilul cu plăcutul.

Ce ai învățat despre dragoste până la vârsta asta?

Că e frumoasă.

Ce ai fi vrut să știi mai devreme?

Cred cu tărie că toate lucrurile vin la momentul potrivit.

Ești prietenă bună cu Andreea Constantin (Rhea Costa), împărțeați același spațiu. Acum te vei muta…

Andreea este și va fi mereu prietena și parte-nera mea. Afacerea ei s-a dezvoltat mult și frumos. La fel și a mea. Mutarea face parte din dezvoltare, este o decizie rațională și sănătoasă de business, agreată și înțeleasă de amândouă.

Care e cel mai greu lucru pentru o tânără femeie de afaceri în România, în 2017?

Nimic nu e simplu și nimic nu e greu. Dacă ai oamenii potriviți lângă tine, dezvolți ce faci bine și înveți din ce greșești, lucrurile nu pot avea decât un drum pozitiv.

Citește și –  25 de costume de baie pentru orice siluetă

Citește și – Street Style cu Carmen Brumă

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale