Malia Obama a renunțat la numele de familie în scop profesional. Cum a reacționat Barack Obama

.

Malia Obama (26 ani) a renunțat la numele de ei familie în scop profesional. Fiica fostului președinte american Barack Obama a ales un alt nume de scenă în timp ce proiecta cel mai recent lungmetraj al ei, la care a lucrat alături de câștigătorul Emmy, Donald Glover.

Malia Obama a renunțat la numele de familie

Malia Obama, fiica cea mare a fostului președinte Barack Obama și a lui Michelle Obama, a decis să renunțe la numele de familie, în scop profesional. Tânăra preferă să se prezinte drept Malia Ann. Iar fostul șef de stat nu s-a arătat deloc deranjat de acest lucru. Din contră, spune că înțelege perfect decizia ei.

Când și-a prezentat filmul „The Heart” la Festivalul de Film de la Sundance din 2024, în februarie, fiica în vârstă de 26 de ani a fostului președinte și a lui Michelle Obama a optat să renunțe la numele de familie Obama, folosindu-și în schimb al doilea prenume, prezentându-se drept Malia Ann.

„Provocarea pentru noi este să ne lase să le oferim orice fel de ajutor. Vreai să spun că sunt foarte sensibile în privința acestor lucruri. Sunt foarte încăpățânate în privința asta”, a spus Barack Obama despre cele două fete ale sala, Malia și Sasha, în cadrul The Pivot Podcast.

Când a văzut că Malia alege să fie creditată fără numele ei de familie, a avertizat-o că oamenii vor ști în continuare că sunt rude.

„Am spus cu toții: „Știi că vor ști cine ești”. Și ea a spus: „Știți ce? Vreau ca ei să-l urmărească întâi și să nu aibă niciun fel de asociere”. Așa că eu cred că fiicele noastre fac tot posibilul să nu încerce să profite de asta”, a precizat fostul președinte american.

Citește și: Dieta lui Michelle Obama. Cum reușește soția lui Barack Obama să se mențină în formă la 60 de ani

Citește și: Bianca Censori, apariție de neuitat la Tokyo. Kanye West, în centrul unui scandal de proporții

Fiicele lui Barack și Michelle Obama, deranjate de atenția publică

Barack a observat că fiicele sale au câștigat mai multă atenție publică de când au devenit adulte și au început să-și exploreze pasiunile.

„Acum, pe măsură ce au înaintat în vârstă, s-au întâmplat niște chestii cu paparazzi, iar asta le înnebunește”, a povestit Obama, care a precizat că fetele lui nu își doresc o astfel de atenție.

Pentru Barack și Michelle, care lucrează și la Hollywood cu compania lor de film Higher Ground Productions, a fost foarte important să se asigure că Malia și Sasha au putut să aibă o copilărie semi-normală. Fostul președinte a explicat și de ce a ezitat să candideze la președinția SUA, precizând că îi era teamă că fetele lui ar putea „să ajungă ciudate”.

Citește și: Nina Dobrev s-a logodit cu Shaun White, după 5 ani de relație. Cum arată inelul de diamant primit de actriță

Citește și: Jessica Alves, desfigurată după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față. „Doctorul a putut să-mi îndepărteze cinci centimetri din piele”

Însă a fost recunoscător pentru faptul că, pe majoritatea mandatului său, grupul de presă de la Casa Albă și-a concentrat atenția asupra lui și le-a lăsat pe Malia și Sasha în pace.

„Practic, am făcut o înțelegere cu grupul de presă”, a explicat el.

„Am spus: „Puteți să mă urmăriți peste tot. Puteți să vorbiți despre mine. Faceți orice trebuie să faceți. Lăsați-mi copiii în pace pentru că au dreptul să crească. Nu ei au ales asta. Lăsați-i să crească”, a mărturisit Barack Obama.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Barack Obama și familia lui

Sursă foto: Hepta, Instagram

Ultima modificare octombrie 31, 2024 1:10 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale