Maisie Williams a avut o relație traumatizantă cu tatăl ei: „Mi-a consumat copilăria”

.

Maisie Williams (25 ani) a declarat că nu a avut o copilărie prea liniștită. Și asta din cauza tatălui ei, cu care nu a avut o relație frumoasă.

Actrița din „Game of Thrones” a vorbit deschis despre copilăria ei, în timpul unui podcast realizat de Steven Bartlett.

„Eu, înainte de a împlini vârsta de 8 ani, am avut o relație traumatizantă cu tatăl meu. Nu vreau să spun prea multe deoarece îmi va afecta frații și întreaga familie”, a declarat Williams, citată de People.

Totuși, ea a spus că relația cu tatăl ei „mi-a consumat o mare parte din copilărie”.

„Încă de când îmi amintesc, am avut probleme cu somnul. Și cred că nu mi-am dat seama că multe din lucrurile traumatizante care mi se întâmplau erau greșite”, a afirmat actrița.

Aceasta a explicat că atunci când perioada aceea a vieții sale s-a sfârșit, a crezut că a scăpat de trecut. Însă a înțeles că nu va putea fi niciodată liberă dacă ea nu își va permite acest lucru.

Maisie Williams a precizat că este pentru prima dată când vorbește despre acea perioadă a vieții ei și că nu va spune mai multe din respect pentru familia ei.

Maisie Williams, ajutată de o profesoară de la școală

A povestit, însă, o întâmplare de la școală, când profesoara ei a început să îi pună tot felul de întrebări.

Pe când avea 8 ani, profesoara a luat-o într-o altă cameră și a întrebat-o dacă este bine.

„Îți este foame?”, a întrebat profesoara, moment în care Williams a spus „Da” deoarece nu luase micul dejun în acea dimineață.

„Aveam atât de mulți oameni care mă iubeau și le păsa de mine, dar niciodată nu mi s-au pus întrebările corecte, ca să pot spune ce este în neregulă”, a spus Maisie Williams cu lacrimi în ochi.

Acela a fost momentul când a putut să spună prin ceea ce trecea în fiecare zi. Chiar și în acel moment a vrut să își apere tatăl, de teamă că va fi despărțită de familia ei.

„Am fost îndoctrinată. Cred că de aceea sunt obsedată de culte. Înțeleg. Eram într-un cult împotriva mamei mele. Așadar m-am luptat la început. Toată lumea mea s-a întors cu susul în jos. Dar cu toate sentimentele pe care le aveam, mă bucuram că nu mai trebuia să îmi văd tatăl”, a explicat tânăra actriță.

Întrebată ce simte acum pentru tatăl ei, ea a spus: „M-am gândit de multe ori la acest lucru. Am încetat să mai iau lucrurile personal. Dacă aș spune că ceea ce s-a întâmplat nu a fost din cauza mea? Dacă nu eram acolo poate era altcineva. Acele lucruri în copilărie nu mi s-au întâmplat din cauză că este ceva în neregulă cu mine”.

Sursă foto: Hepta

Ultima modificare septembrie 28, 2022 4:48 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale