Magda Catone a bifat în ultimele luni două premiere. A obținut un rol în serialul „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”, difuzat la Antena 1, și s-a mutat, după 15 ani, în prima ei casă.
Actrița dă viață în producția de la Antena 1 unui personaj pe care îl consideră potrivit pentru vârsta ei de acum. În serialul „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”, Magda Catone este Doina, mama Evei (Anda Sârbei – protagonistă), şi a altor două fete, o femeie simplă de pe lângă Târgovişte, dar cu gura mare şi gata oricând să dea un sfat, chiar şi celor care nu i-l cer.
Magda Catone, dezvăluiri despre rolul din „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”: „E la limita dintre râs și plâns”
Atunci când o cunoști pe Magda Catone, nu prin prisma ecranului sau prin trăirile dintr-un rol, nu ai cum să nu o admiri. Are o poftă de viață cu care reușește să te molipsească și se bucură de fiecare etapă prin care trece. Am povestit cu ea despre rolul din producția „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”, care a dus-o după 12 ani pe micile ecrane, dar și despre casa în care s-a mutat de curând și banii pe care îi câștigă după timpul îndelungat petrecut pe scenă. Iată ce mărturisiri a făcut faimoasa actriță pentru UNICA.RO!
„E un personaj mănușă pentru mine. Are ceva valoros, trece de la o stare la alta, adică de la bine la o stare mai puțin bună, fără efort. Face tot ce poate ca să își și ordoneze familia, dar și să o mângâie, să o amuze. E la limita dintre râs și plâns”, mărturisește Magda Catone, pentru UNICA.RO.
Pentru a intra cât mai bine în pielea personajului, actrița nu trebuie să facă schimbări la nivel de look, să nu își schimbe culoarea părului sau să îl lase să crească.
„E o culoare de păr pe care am adoptat-o de mai multă vreme. Am atenția asta, dar nu numai eu, ci și doamnele de la coafură, să fiu racord, ceea ce înseamnă că odată la un interval de timp, cel puțin trei săptămâni, merg să îmi vopsesc părul, să îl tund, să fie aceeași culoare. Este ușor de păstrat acest look. Mă reprezintă, e potrivit și cu vârsta mea și cu tot ceea ce se întâmplă. E un rol al vârstei mele de acum”, adaugă Magda Catone.
Chiar dacă viața nu i-a oferit doar momente frumoase, Magda Catone nu și-a pierdut niciodată optimismul. Ba mai mult, are convingerea că, uneori, a fost privilegiată de viață. „Trebuie să fii pozitiv. Trebuie să găsești întotdeauna în ceea ce ți se întâmplă partea bună. Optimistul și pesimistul văd diferit paharul cu apă pe jumătate plin”, susține Magda Catone.
„Am avut și câțiva ani de reclamă, care sunt foarte bine remunerați”
Nici partea financiară nu a stresat-o, pentru că reclamele făcute, dar și contractele bune prinse i-au rotunjit veniturile, dezvăluie Magda Catone.
„Am trăit și în vechime vremuri foarte bune, când aveam contracte foarte bune. Pot să mă consider privilegiată. Am avut întotdeauna contracte excepționale. Am avut și câțiva ani de reclamă, care sunt foarte bine remunerați. Cred că a fost cea mai longevivă reclamă, 12 ani. Asta a fost o etapă din viața mea despre care nu am crezut că o să fie atât de lungă. Am fructificat tot ce am trăit atunci”, mărturisește Magda Catone, pentru UNICA.RO.
Magda Catone s-a mutat în casă nouă: „Am început să construim la ea acum 15 ani”
Acum câteva luni a reușit să se mute în prima ei casă, să își împlinească un vis la care nu mai avea puterea să spere.
„Am început să construim la ea acum 15 ani, când am luat o poziție într-un contract la ANL-Agenția Națională de Locuințe – care a mers foarte greu. Abia după 15 ani am reușit să mă mut în casa asta. Simt o mare bucurie, e o realizare imensă. S-a creat ulterior o pauză, pentru că nu erau utilități, dar acum doi ani jumate m-am pus pe treabă, am terminat casa și acum locuiesc acolo”, precizează Magda Catone.
„Actorii îmbătrânesc și ei, dar cică nu ies la pensie”
Magda Catone (64 ani) a ieșit la pensie, dar drumul ei pe scenă nu s-a oprit, pentru că bucuria de a juca nu se compară cu nimic altceva. „Deocamdată, încă sunt prinsă în proiecte la Teatrul Național. Sper să mai vină și altele. Până la urmă actorii îmbătrânesc și ei, dar cică nu ies la pensie niciodată. În acte ieși, trebuie să lași loc altora, dar invitația de a juca în piese se întâmplă ca un lucru bine venit de multă vreme.
Foarte mulți actori care au îmbătrânit, au ieșit la pensie și s-au retras, dar au fost invitați să joace în spectacole rolurile de vârstă. Unu: Cine nu are bătrâni să își cumpere. Doi: E impresionat și să vezi un actor de vârstă, care pentru mulți din sală reprezintă tinerețea lor, bucuriile lor de-o viață. Faima pe care un actor de vârstă o capătă este un câștig pentru spectacol și pentru teatru, asta dacă e un nume, o vedetă”, mai spune Magda Catone.
Spre deosebire de alte celebrități, actrița e mulțumită de pensia pe care o ia după o viață închinată teatrului. „Sunt niște legi care ne-au favorizat. Am o pensie bună și UNITER împlinește această pensie cu încă 50% peste suma pe care o iei la sfârșitul unei cariere”, mărturisește Magda Catone.