Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John în timpul Premiilor Oscar 2025

.

Mădălina Ghenea (37 ani) a strălucit la petrecerea organizată de Elton John în timpul Premiilor Oscar 2025. Actrița română a arătat fabulos într-o rochie albă spectaculoasă, la care au participat numeroase vedete internaționale.

Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John

Mădălina Ghenea a atras toate privirile în momentul în care a pășit pe covorul roșu al petrecerii caritabile organizate de Elton John în timpul galei Premiilor Oscar 2025. Înainte de a merge la acest eveniment, Mădălina s-a întâlnit cu Sebastian Stan, care a fost nominalizat la categoria „cel mai bun actor în rol principal”.

Dacă la întâlnirea cu actorul român a îmbrăcat o rochie rochie neagră cu inserții de plasă, la petrecerea organizată de Elton John în beneficiul Fundației Elton John AIDS, Ghenea a ales o ținută total diferită. Rochia sa, cu despicătură adâncă și o trenă spectaculoasă cu pene, a făcut-o să strălucească la propriu pe covorul roșu.

Românca pare că s-a distrat de minune la acest eveniment pentru că mai apoi a distribuit mai multe imagini pe pagina sa de Instagram.

„Ce noapte! Nici nu îmi amintesc când a fost ultima dată când m-am distrat atât de tare”, a scris ea în mediul online.

Citește și: Andreea Esca, ținută surprinzătoare în seara Premiilor Oscar 2025. „Superbă!” Detaliul vestimentar care a atras atenția tuturor

Citește și: Aparițiile fabuloase ale celebrităților la petrecerea Vanity Fair, de după Premiile Oscar 2025. Julia Fox, pe urmele Biancăi Censori

Ce vedete au participat la evenimentul artistului britanic

Elton John a apărut cu întreaga sa familie la petrecerea anuală de vizionare a premiilor Oscar a fundației sale, duminică. Artistul a pășit și el pe covorul roșu al evenimentului alături de soțul lui, David Furnish, și de cei doi copii ai lor, Zachary, 14 ani, și Elijah, 12 ani.

Petrecerea de vizionare a Premiilor Academiei Elton John AIDS Foundation a primit peste 1.000 de participanți, inclusiv actori de top de la Hollywood, muzicieni, designeri de modă, filantropi, sportivi și nu numai.

Printre numele mari care au ajuns la eveniment se numără Paris Jackson, Heidi Klum, Camila Cabello, Donatella Versace, Elizabeth Hurley, Jane Seymour, Nicky Hilton și Zooey Deschanel.

Citește și: De ce nu a primit Sebastian Stan niciun premiu Oscar. Irina Margareta Nistor: „Nu am știut să-l susținem suficient”

Citește și: Kylie Jenner, pentru prima dată la premiile Oscar. Vedeta nu a vrut să pozeze pe covorul roșu

Heidi Klum a ales să poarte o rochie fără bretele, cu un decolteu adânc. Rochia, care avea și o fantă înaltă, a fost concepută de Marmar Halim. Supermodelul a combinat rochia cu sandale acoperite cu cristale și inele cu diamante și aur de la Lorraine Schwartz.

Paris Jackson era îmbrăcat din cap până în picioare cu bijuterii și broderii extraordinare. Cântăreața a ales pentru această ocazie o rochie din colecția de primăvară 2024 a lui Zuhair Murad.

Pe de altă parte, Jane Seymour a adus o mulțime de flori la petrecerea de vizionare a premiilor Academiei Elton John AIDS Foundation. Actrița a purtat o rochie albastră, cu flori 3D în nuanțe de roz, roșu și alb, creată de Nardos.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum s-au îmbrăcat Mădălina Ghenea și celelalte vedete la pretecerea organizată de Elton John

Sursă foto: Profimedia, Instagram

Ultima modificare martie 4, 2025 4:01 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale