Mădălina Ghenea a confirmat relația cu tenismenul Grigor Dimitrov. Fotomodelul român și-a însoțit iubitul la Wimbledon, unde l-a susținut din tribune.
Cei doi au fost surprinși sărutându-se lângă terenul de tenis, sub privirile tuturor spectatorilor care se aflau în acel moment la turneul din Londra.
Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov, sărut pesional la Londra
După ce timp de mai multe luni s-a speculat că Mădălina Ghenea (35 ani) și Grigor Dimitrov (32 ani) formează un cuplu, iată că, în sfârșit, cei doi au decis să nu se mai ascundă și să confirme relația.
Românca l-a însoțit pe tenismenul bulgar la turneul de la Wimbledon, unde se pare că i-a ținut li noroc, întrucât acesta l-a învins pe americanul Frances Tiafoe.
Din păcate, bulgarul a fost eliminat în optimi de danezul Holger Rune. Însă Grigor a primit un sărut de consolare de la iubita sa, care a oficializat astfel relația cu sportiv și în văzul tuturor.
Fotografia cu sărutul lor a fost distribuită pe rețelele de socializare atât de Mădălina Ghenea, cât și de Grigor Dimitrov, care au decis că este timpul să își trăiască povestea de iubire deschis.
În ultimele zile, cei doi au postat mai multe imagini pe rețelele de socializare, unde par a fi foarte fericiți și îndrăgostiți.
Românca, în topul celor mai frumoase iubite de tenismeni de la Wimbledon
Mădălina Ghenea a intrat în topul realizat de jurnaliștii de la The Sun, al celor mai frumoase iubite ale tenismenilor prezenți la Wimbledon. Fotomodelul român, care s-a stabilit în urmă cu mai mulți ani la Milano, a ajuns pe locul trei al clasamentului.
Acesta a fost surclasată doar de influencerița Costeen Hatzi, iubita lui Nick Kyrgios, și de Morgan Riddle, partenera americanului Taylor Fritz.
„Modelul român Mădălina, în vârstă de 35 de ani, se întâlnește cu Grigor Dimitrov. După ce și-a început cariera în lumina reflectoarelor ca model de la vârsta de 15 ani, ea a apărut de atunci ca actriță. Mădălina a interpretat-o pe Sophia Loren în „House of Gucci” alături de Lady Gaga și Jared Leto. Ghenea a jucat, de asemenea, în Dom Hemingway alături de Jude Law, atrăgând în același timp avansurile lui Leonardo DiCaprio, cu care se pare că s-a întâlnit”, este descrierea făcută de britanici Mădălinei Ghenea.
Românca a fost surprinsă și pe marginea terenului, în timpul antrenamentelor iubitului ei.
Ghenea are și o fetiță, Charlotte, din relația cu antreprenorul Matei Stratan, pe care o crește singură.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus imaginile cu Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov la Wimbledon