Mădălina Ghenea (36 ani) a ajuns la spital, zilele trecute, după ce a ajuns la epuizare. Implicată în mai multe proiecte, modelul român, care s-a stabilit în urmă cu câțiva ani în Italia, a ajuns pe mâna medicilor, corpul ei nemairezistând la oboseală. Aceasta le-a cerut scuze celor cu care trebuia să se întâlnească pentru ședințe foto, precizând că are nevoie de o mică pauză.
Mădălina Ghenea este una dintre româncele care au cunoscut succesul pe plan internațional. A jucat în mai multe filme, iar contractele pe partea de modelling nu lipsesc niciodată. Deși este o persoană serioasă, care își respectă fiecare contract în parte, modelul a dezvăluit că a fost nevoită să anuleze câteva shooting-uri, după ce corpul ei a fost ajuns de oboseală.
„Chiar când am crezut că devin mai puternică, Dumnezeu mi-a adus un alt test major în cale. Pentru toți care au așteptat un răspuns astăzi, îmi cer mii de scuze, dar corpul meu are nevoie de o mică pauză”, a spus Mădălina Ghenea pe pagina sa de Instagram.
Aceasta a precizat că, deși și-a respectat întotdeauna îndatoririle, de data aceasta a fost nevoită să rateze o ședință foto.
„Trebuie să le mulțumesc tuturor medicilor și personalului din spital care au avut atât de multă grijă de mine astăzi și celor care m-au făcut să mă simt puțin mai bine printr-o surpriză plină de semnificație”, a afirmat Mădălina Ghenea, fără a preciza despre ce surpriză este vorba.
Mădălina Ghenea se menține în formă cu box
Româncei îi pasă foarte mult de alimentația sa și are grijă de ea alegând să consume alimente sănătoase și naturale. De asemenea, aceasta consumă multă apă pentru a avea pielea hidratată și un păr sănătos. Însă, pentru a se asigura că se menține în formă, aceasta practică și sport. Merge la sală, unde se antrenează cu greutăți, și se plimbă pe străzi, îmbrăcață în ținute sport.
Însă, de ceva vreme, Mădălina Ghenea a descoperit un sport care îi place foarte mult: boxul. În urmă cu ceva timp, actrița a dezvăluit că acest sport îi permite să lucreze întreg corpul și, deși este obositor, este și distractiv.
Mădălina Ghenea arată impecabil, având un trup de invidiat, deși a devenit mamă în anul 2017. Aceasta a devenit mamă în aprilie 2017, când a adus pe lume o fetiță, la o clinică din București. Deși și-a dorit să nască natural, după un travaliu lung, de 11 ore, medicii au sfătuit-o să treacă la operația de cezariană.
„Trăiesc o minune! A fost un travaliu foarte dificil, a durat ore întregi, dar nu s-a putut altfel. Este o fetiţă foarte cuminte. Eu am plâns cum nu am făcut-o niciodată în viaţa mea“, spunea Mădălina Ghenea după ce a venit pe lume fetița ei, Charlotte.
Actrița preferă să o țină pe fetița ei departe de luminile reflectoarelor, astfel că imaginile cu Charlotte sunt rare. Fetița locuiește cu mama ei, în Italia, după ce relația cu Matei Stratan s-a încheiat.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Mădălina Ghenea