Artista Luminița Anghel (52 de ani) este dovada vie a zicalei „a treia oară-i cu noroc”. Solista a spus „DA!” de trei ori, primele două mariaje sfârșind prin divorț.
Alături de al treilea soț, Luminița este în continuare foarte fericită. În data de 7 octombrie, de ziua artistei, perechea a aniversat 9 ani de relație.
Luminița Anghel s-a căsătorit cu primii doi soți pentru că „au cerut-o de nevastă”
„Aveam 22 de ani [când s-a căsătorit prima dată]. Eram foarte tânără, da. Nu prea a fost gândit gestul. Eu sunt un om al impulsului și în general cam tot ce am ales să fac în viață a fost conform primului impuls. N-am stat să mă sfătuiesc. (…)
De ce m-am căsătorit? Pentru că am fost cerută de nevastă. (…) N-a fost nici dragoste la prima vedere, a fost doar așa o pasiune de moment, nu ne-am potrivit. Nu ne cunoșteam foarte bine. (…)
Nu eram compatibili absolut deloc. Au trecut 27 de ani de-atunci. Sunt genul de om căruia îi place să lase lucrurile să pară elegante chiar dacă nu au fost. N-am fost compatibili”, a declarat artista, în emisiunea Vorbește Lumea.
A doua căsătorie a durat 5 ani
Al doilea mariaj a durat 5 ani, din 1998 până în 2003. „La momentul celei de-a doua căsătorii deja exista un copil adoptat în familie. Când nu s-a mai putut și nu s-a mai putut am pus punct”, mărturisește.
„A fost ca o eliberare. Și în prima și în a doua situație am avut acea senzație de zbor, când te eliberezi de o povară. Nu-mi făcuse nimeni rău. N-am fost abuzată fizic. Doar am luat decizia să punem punct.
Conform primului impuls am ales să adopt. Singura persoană care știa că intenționez era prietena mea Zoia Alecu. Eram vecine. Fusesem în vizită la un centru de plasament să filmez pentru o televiziune pentru care lucram ca DJ în 1998.
Mă îndrăgostisem de o fetiță cu care filmasem pentru Crăciun pentru o campanie de strângere de cadouri. Doamna doctor m-a sfătuit atunci să nu fac pasul.
Erau demersuri deja cu fratele ei și se făceau și adopții internaționale atunci. Erau fundații care se ocupau de acest lucru”, mai spune solista.
Ulterior, cântăreața a apelat la o altă fundație care a ajutat-o să-și găsească fiul. „Într-o săptămână l-am și luat. N-am stat pe gânduri. (…)
Tata s-a supărat foarte rău. Nu m-a certat, dar mi-a spus ceva de genul: «Ți-a fost lene să-l faci pe al tău?». Erau alte concepții pe vremuri. Pe vremea aceea, foarte puțini acceptau.”
De 9 ani iubește același bărbat
„Trăim într-o armonie foarte frumoasă. Departe de lume. (…) Ne-am retras și din lumina celor care-și doresc să găsească tot felul de motive pentru a crea un dezechilibru.
Noi ne-am îndrăgostit. Am fost mai întâi foarte buni prieteni, apoi au început fluturii în stomac. A apărut și Filip foarte devreme. Într-adevăr m-a speriat foarte tare.
Eram de foarte puțin timp cu soțul meu. La 42 de ani eram mai matură, nu mă mai aruncam cu pieptul înainte luând decizii fără să le gândesc înainte.
A treia oară e cu noroc. Așa consideră și el pentru că și el este la a treia căsătorie. Cred că este de ajuns pentru amândoi”, a mai declarat solista.
Care este numele de fată al Luminiței Anghel?
„Halip este numele meu de fată și sper cu această ocazie să elucidez misterul pentru cei care îmi mai scriu și îmi spun că au fost colegi cu tatăl meu Anghel la fabrică, care n-a fost la fabrică și pe care nici nu l-a chemat Anghel. Sau doamnelor care spun că au cunoscut-o pe mama, doamna Anghel, care a fost Halip Ana.
Am rămas la numele Anghel pentru că am fost sfătuită de niște oameni influenți în industria muzicală la momentul respectiv, în 1993 când am divorțat, pe motiv că ar suna mai comod, mai ușor pentru urechea publicului.”
Foto: Facebook
Citește și:
Ellie White, noi detalii despre starea de sănătate după infectarea cu COVID-19
Cum se înțelege Edward Sanda cu tatăl logodnicei sale, Pavel Stratan: „Are un aer mai dur”
Cum arată fiica lui Katy Perry și Orlando Bloom? Are ochii albaștri ai lui Katy
Ultima modificare noiembrie 4, 2020 2:25 pm