Tori Spelling a dezvăluit că răposatul ei coleg din serialul „Beverly Hills, 90210” , nimeni altul decât Luke Perry, s-a întâlnit în secret cu Madonna.
Actrița spune că relația celor doi s-a petrecut cândva în timpul filmărilor celor 10 sezoane ale serialului, care au avut loc între 1990 și 2000.
Cum a aflat Tori Spelling că Luke Perry are o relație cu Madonna
„Nu voi uita niciodată că m-a tras în dressingul lui și mi-a spus”, i-a mărturisit ea lui Jennie Garth, gazda podcastului „90210MG . „M-am simțit atât de încrezătore. O, Dumnezeule, îmi vorbește despre Madonna”, a susținut actrița.
Tori Spelling a explicat că Luke Perry chiar a invitat-o să asculte un mesaj pe care l-a primit de la Regina Pop pe robotul telefonic. Jennie Garth, care a jucat, de asemenea, în serialul de succes, s-a întrebat dacă știa sau nu despre romantismul secret.
„I-am spus: „Ești cea mai tare persoană din lume. Unu, pentru că ești Luke Perry și doi, pentru că Madonna te vrea’”, și-a amintit ea.
Cum a început povestea dintre Madonna și Luke Perry
Cântăreața, astăzi în vârstă de 65 de ani, și Luke Perry s-au întâlnit pentru prima dată la un eveniment al Fundației Americane pentru Cercetarea SIDA, care s-a desfășurat la Hotelul Beverly Wilshire, conform unui articol din 1992 care apare în Vanity Fair.
Înainte de eveniment, Madonna l-a sunat pe actor, care se afla pe platourile de filmare pentru a-l întreba dacă îi va oferi un premiu. Luke Perry – care a murit pe 4 martie 2019, la vârsta de 52 de ani – a crezut inițial că apelul este o glumă, dar nu a putut să spună nu oportunității.
În acea noapte, solista l-a întâmpinat pe actor, pe scenă, cu un sărut, potrivit publicației. Nu este clar cât timp a durat relația lor, dar actorul din serialul „Riverdale” s-a căsătorit cu Rachel Sharp în 1993 – la un an după întâlnirile cu Madonna.
Cei doi au divorțat în 2003, dar în timpul poveștii lor au avut doi copii, pe fiica, Sophie, în vârstă de 23 de ani, și pe Jack, în vârstă de 26 de ani. Luke Perry era logodit cu Wendy Madison Bauer, în 2019, când și-a pierdut viața din cauza unui accident vascular cerebral masiv.
În ceea ce o privește pe Madonna, ea a continuat să se vadă cu instructorul ei de fitness, Carlos Leon, pe care l-a întâlnit în 1994. Un an mai târziu, cei doi și-au întâmpinat fiica, Lourdes „Lola” Leon , astăzi în vârstă de 27 de ani.
Madonna și Carlos s-au despărțit în 1997, iar cântăreața s-a căsătorit mai târziu, în decembrie 2000, cu fostul ei soț, Guy Richie. Madonna și regizorul de film au un fiu împreună, pe Rocco Ritchie, 23 de ani.
Cei doi l-au adoptat și pe fiul lui David Banda, în vârstă de 18 ani, înainte de divorțul din 2008. Solista și-a asumat rolul de mamă singură, deoarece a adoptat-o și pe fiica Chifundo „Mercy” James, în vârstă de 18 ani, în 2009 și pe gemenele de 11 ani, Stella Ciccone și Estere Ciccone, în 2017.