Lui Irinel Columbeanu îi este dor de Monica Gabor. Ce spune despre o împăcare cu fosta soție

.

Irinel Columbeanu a spus că îi este dor de Monica Gabor, deși cu doar o lună în urmă spunea că a cunoscut o femeie „excepțională” în Spania, printr-un prieten comun. Irinel Columbeanu și Monica Gabor au format un cuplu între anii 2005 și 2011.

În ultimele luni, Irinel Columbeanu a mai format un cuplu cu o femeie de afaceri numită Ani, pe care a cunoscut-o în Deltă. „N-a fost să fie. Nu-mi mai trebuie o relație, nu o voi mai căuta. După ce am văzut-o pe Irina nu-mi mai arde de altceva”, povestea Irinel Columbeanu la începutul lunii iulie, pentru Cancan.

Lui Irinel Columbeanu îi este dor de Monica Gabor. Ce spune despre o împăcare cu fosta soție

În iunie 2023, Irinel Columbeanu a mers în Statele Unite, în vizită la fiica lui, Irina, care locuiește în Malibu, California, alături de mama ei, Monica, de soțul ei, Mr. Pink, și de fiul bărbatului. După vizita în State, Irinel a mers în Spania, în Malaga, unde a cunoscut o femeie „excepțională”. „O plac tare mult”, declara atunci.

Citește și: Cum a aflat Irinel Columbeanu că Monica Gabor și Mr. Pink s-au căsătorit. „Nu m-a anunțat”

Cu toate acestea, în emisiunea „Fiță cu Adiță”, Irinel a admis că este deschis către o împăcare cu Monica. În același interviu, Irinel a spus și că cea mai frumoasă vacanță în care a mers vreodată a fost la Paris, cu Monica. Cu toate acestea, când a fost întrebat ce fostă parteneră i-a rămas în minte, Irinel a numit-o pe Oana Cojocaru.

Citește și: Ce carieră își dorește să urmeze fiica lui Irinel Columbeanu: „Ea a spus, singură”

Irinel Columbeanu a format timp de aproximativ trei ani un cuplu cu Oana Cojocaru, care era cu 40 de ani mai tânără decât el. Fostul cuplu s-a cunoscut pe litoral, în timpul unui concurs de Miss, și s-a despărțit în 2020. „Oana mi-a rămas la inimă și acum”, mai spunea Irinel în mai 2023, pentru Click!.

De ce au divorțat Irinel Columbeanu și Monica Gabor

În trecut, Irinel Columbeanu povestea că a suferit după divorțul de Monica Gabor. „Da, am suferit cel mai mult nu pentru mine și nici măcar pentru Irina, ci pentru dezamăgirea pe care am avut-o constatând cât de crudă este altă lume pe care, din păcate, am fost ghinionist să o cunosc”, a declarat Irinel Columbeanu la Antena Stars, potrivit Spynews.

În februarie anul acesta, Irinel Columbeanu a declarat că motivul divorțului dintre el și Monica nu a fost infidelitatea, ci orgoliul. Nu a ajutat nici atenția din partea presei, care ar fi pus prea multă presiune pe Monica. Irinel Columbeanu a dezvăluit mesajul vocal pe care l-a primit de la Monica la scurt timp după ce modelul a depus actele de divorț.

Citește și: Irina Columbeanu, elevă model în Malibu. „O savantă care se mândrește cu excelența academică”

„Îmi pare rău că s-a ajuns la asta. Din păcate m-am săturat să sufăr. Nu mai pot să accept umilințele la care mă supui. Doresc să divorțăm. Sper să fie în liniște, nu vreau deloc scandal. Nu vreau decât să scap de suferință. Vom rămâne mereu în relații bune. Tu ești cel care m-a creat, îți sunt pe deplin recunoscătoare”, i-ar fi spus Monica Gabor.

„Irina va fi mereu fetița NOASTRĂ. Oricând și oriunde îți vei dori s-o vezi. Ea te iubește foarte mult, sper să nu o dezamăgești și să îi fii alături toată viața. Cu respect, Monica”, ar fi încheiat.

Foto: Libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton