Lucian Mîndruță și-a mutat fiul în Olanda. Matei va studia la o universitate din Amsterdam: „Și-a luat angajamentul că va fi gospodar”

.

Fiul lui Lucian Mîndruță a terminat liceul anul acesta și a ales să își continue studiile la o universitate din Olanda. Matei va locui într-un cămin din Amsterdam, iar celebrul lui tată a făcut în așa fel încât să nu îi lipsească nimic.

Lucian Mîndruță și-a ajutat fiul să se mute și i-a adus de acasă până și scaunul de la birou. Jurnalistul se declară mulțumit de locul unde va locui fiul său în Olanda, o cameră de cămin, la 30 de minute de facultate.   

Fiul lui Lucian Mândruță, student în Olanda

”Pentru toți cei care m-au ajutat cu ponturi și sfaturi legate de cazarea în Olanda, mulțumesc! Am găsit. Amsterdam. Asta e, destul de basic și nu așa de mare cum o arată obiectivul wide, dar bună și decentă. Și la vreo 30 minute cu bicicleta de facultate. Studentul nu e în cadru, suntem prea uncool pentru el, noi, ăștia de pe Facebook. Nu mi-a zis, da așa bănuiesc.

Și acum vă las, că am de cumpărat friteuză și aspirator, și-a luat angajamentul că va fi și gospodar și bucătar”, a mărturisit Lucian Mîndruță pe o rețea de socializare.

Citeşte și: Lucian Mîndruță, anunț despre fiul lui. Ce regretă jurnalistul: „Uitați-vă și voi ce mi-a făcut!”

Citeşte și: Cum arată soția lui Lucian Mîndruță. Episoadele care le-au încercat relația: „Nimeni nu a scris povestea adevărată”

Lucian Mîndruță: „Am alergat după plapumă, fețe de pernă, tacâmuri și farfurii”

Jurnalistul a mers în Olanda cu mașina, tocmai pentru ca fiul său, Matei, să aibă tot confortul asigurat, apoi a alergat la cumpărături. Și a fost de neoprit.

”Ieri am alergat prin Ikea Amsterdam, după: plapumă, fețe de pernă, tacâmuri și farfurii, masă de călcat, perne decorative (să nu se simtă copilul trist), tigaie și coș de gunoi (3, că se colectează selectiv) și câte și mai câte.

În plus, am venit cu mașina din România cu haine, scaun de birou, calculator, playstation, șamponul lui preferat de acasă, periuță electrică etc. În față căminului, când am intrat, două studente nemțoaice, fiecare cu câte un troller mic și un rucsac. Fără niciun părinte”, a mai spus Lucian Mîndruță.

Citeşte și: Lucian Mîndruță, mesaj tulburător despre soția sa, care este medic: „Are o singură mască”

Citeşte și: Gabriela Cristea și Tavi Clonda sărbătoresc patru ani de la nuntă: „Ne iubim din ce în ce mai mult”

”Nimeni nu mi-a spus că vor fi cei mai grăbiți ani din viața mea”

Anul trecut, când fiul său devenea major, jurnalistul a mărturisit că regretă anii în care a muncit pentru a avea o casă și mașină, dar nu le-a oferit mai multe momente copiilor săi.

”Nimeni nu mi-a spus că vor fi cei mai grăbiți 18 ani din viața mea. Am acasă o casetă cu nașterea ultimului. Dar nu e nevoie să dau play. Îmi aduc aminte perfect degetele roz și lungi, și figura lui uimită, poate chiar mai uimită decât a mea. V-o pot povesti pe ore și minute. A fost ieri. Și totuși, s-a întâmplat acum 18 ani”, a mărturisit el pe o rețea de socializare.

Prezentatorul a recunoscut că are sufletul plin de regrete când se gândește că citea știri pentru ceilalți, când putea să dedice acel timp copiilor lui.  ”Nimeni nu m-a prevenit: vezi că și dacă le citești povești și dacă ești la slujbă în vremea asta, ei tot vor crește. Tot se vor face mari. Eu am fost la job în acești ani ai poveștilor. Am citit știri pentru popor în loc să le citesc lor.

A fost cea mai proastă afacere din viața mea. M-am ales din jobul ăla cu o casă și-o mașină, care acum ruginește încet-încet. N-a meritat. Amintirile țin cu mult mai bine. Sunt mult mai hrănitoare pentru suflet”, a mai spus Lucian Mîndruță.

Foto: Facebook

Ultima modificare aprilie 15, 2024 6:21 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale