După şapte ani serioşi petrecuţi alături de Sandra Stoicescu în studioul Observatorului şi după ce a predat buletinul de ştiri colegei sale, Alina Petrescu…
… Lucian Mândruţă revine pe micul ecran cu o emisiune – tabloid, numită sugestiv „Pâine şi circ”.
Prezentat drept un talk-show parodie, emisiunea (înregistrată) va fi difuzată începând cu 20 martie, în fiecare sâmbătă de la ora 22:00, la Antena 1.
Subiectele abordate vor urmări politicieni, persoane publice, dar şi oameni simpli, iar în prima ediţie a emisiunii, Lucian se va ironiza chiar pe sine, după care va trece la alte vedete care vor sfârşi… într-un borcan de murături. Este vorba de o rubrică standard în care vor ajunge toate vedetele de care publicul s-a plictisit şi care vor fi adunate în borcane pe un raft, în platou.
Un moment suprinzător ce a ridicat multe sprâncene din partea invitaţilor, în semn de surprindere, este cel al interviului în jacuzzi. Alături de vedetele din plltou, Lucian Mândruţă va intra într-un jacuzzi adevărat, umplut cu apă şi ne promite o discuţie relaxată, dezinhibată şi plină de umor.