Regizorul francez Luc Besson este acuzat de agresiuni sexuale de paru femei, însă acesta neagă acuzațiile și spune că își va demonstra nevinovăția.
Problemele au început pentru Luc Besson în urmă cu două luni când o tânără actriță l-a acuzat de viol. În prezent, patru femei îl acuză pe regizor de abuzuri sexuale.
O directoare de casting de 49 de ani a declarat că a fost agresată sexual de Besson de fiecare dată când urcau împreună în lift și că el i-a cerut favoruri sexuale chiar și pe platourile de filmare, relatează Variety.
Potrivit avocatului regizorului, aceste afirmații sunt „acuzații fanteziste”, negând și restul faptelor de care regizorul este acuzat.
Pe de altă parte, actrița în vârstă de 27 de ani care l-a acuzat de viol, susține că a avut o relație marcată de împăcări și despărțiri cu Besson și că a acceptat să facă sex cu el pentur a obține diverse roluri.
Ea le-a spus anchetatorilor că a fost abuzată sexual în luna mai, într-un hotel de lux din Paris. Actrița, care a făcut analize medicale ce au dovedit că nu a fost drogată în timpul presupusei fapte, a precizat că regizorului „îi plăcea să o facă să sufere în timpul actului sexual”, uneori până la sângerare.
Luc Besson este un regizor, scenarist și producător francez ce are în spate o carieră de peste 25 de ani. El este proprietarul companiei EuropaCorp prin intermediul căreia a produs peste 50 de filme.
Criticii îl identifică pe Besson drept o figură centrală a mişcării Cinéma du look (stil extrem de specific şi de vizual prezent în cinematografia anilor ’80 – începutul anilor ’90). „Metroul”, „Marele albastru” şi „Nikita” sunt considerate exemple ale acestei şcoli stilistice, care preferă stilul substanţei şi spectacolul poveştii. În ultimii ani, Besson a scris şi a produs nenumărate filme de acţiune, precum seriile „Taxi” şi „Curierul” şi peliculele „Sărutul Dragonului” şi „Dresat pentru a ucide”, ambele cu Jet Li.