Loredana Groza și soțul său, Andrei Boncea, sunt căsătoriți de 20 de ani și întotdeauna au avut o relație discretă, pe care au preferat să o țină la distanță de ochii curioșilor. Cei doi au împreună o fiică, pe nume Elena, o domnișoară frumoasă, în vârstă de 20 de ani.
Loredana Groza, 48 de ani, vorbește rareori despre familia sa, iar acum a decis să facă acest pas și să-și deschidă sufletul. Lory, una dintre cele mai îndrăgite artiste din România, a explicat de ce a ales să-și protejeze imaginea familiei de-a lungul timpului: „Da. De la început, amândoi am zis că aşa e cel mai bine. Andrei e un tip foarte discret şi nu vrea să stea în lumina reflectoarelor. E suficient să fie o persoană în casă care să atragă atâtea bliţuri”, – a mărturisit Loredana Groza într-un interviu acordat pentru OK!Magazine.
Lory a răspuns și la întrebarea legată de zvonurile de despărțire care au apărut de-a lungul timpului și a lămurit situația în stilul său caracteristic: „Lasă-i să se gândească… Niciodată! (n.r. n-a simțit vreodată nevoia să dea vreo replică). Pentru că eu ştiu ce am acasă. Ştiu ce relaţie avem şi n-avem nevoie de confirmările lumii pentru relaţia noastră. Lasă lumea să vorbească, ăsta-i rostul ei, vorba cântecului”.
Citește și – Denisa de la Bambi s-a logodit. Cu cine se iubește artista
Citește și – Ozana Barabancea iubește tradițiile. Artista este pasionată de ii și… busuioc
Sursă foto: Instagram, Libertatea
Ultima modificare noiembrie 21, 2018 3:03 pm