“Nu dau socoteală nimănui, decât în fața lui Dumnezeu, în fața fanilor mei. Și ei știu cine e Lori, știu că eu am avut un piept generos întotdeauna, de la începutul carierei mele, mai ales din filmul „Din a doua cădere a Constantinopolului”. Nu existau silicoane pe atunci. Am avut buze mari, de asta m-au interzis cei de la televiziune și comuniștii pe atunci pentru că eram prea sexy. Aveam buzele prea voluminoase, părul prea lung, sânii prea mari. Și pe atunci chiar nici nu se auzise de așa intervenții.” a declarat Loredana.