Home > Vedete > Lora vrea să schimbe trei rochii de mireasă la nunta cu Ionuţ Ghenu. Ce tradiţie nu vor respecta: „Este stresat, mai avem multe de pregătit”
Lora vrea să schimbe trei rochii de mireasă la nunta cu Ionuţ Ghenu. Ce tradiţie nu vor respecta: „Este stresat, mai avem multe de pregătit”
Lora și Ionuț Ghenu se pregătesc să își unească oficial destinele. După o relație de nouă ani plină de provocări și momente frumoase, cei doi au stabilit data marelui eveniment, iar Lora nu lasă nimic la voia întâmplării. De la rochii de mireasă până la muzică, fiecare detaliu este atent planificat, iar petrecerea se anunță a fi una spectaculoasă. Însă, în stilul ei caracteristic, artista a dezvăluit și câteva detalii surprinzătoare care fac această nuntă cu totul specială.
Ce tradiţie nu vor să respecte Lora şi Ionuţ Ghenu la nuntă
Nunta dintre Lora (42 de ani) şi Ionuţ Ghenu (38 de ani) va avea loc la începutul lunii octombrie, dar până atunci, cei doi amorezi au și cununia civilă, programată pe 19 septembrie. Artista a declarat că evenimentul va fi unul de amploare, cu o mulțime de invitați și momente unice. Totodată, cântăreaţa a ţinut să precizeze că la nunta cu partenerul ei nu va exista tradiţia: furatul miresei – lăsând de înțeles că va fi o nuntă atipică, fără tradițiile clasice, dar plină de emoție și momente speciale.
„Pe 19 luna asta facem cununia la starea civilă și pe 5 octombrie petrecerea. Nu se va fura mireasa!” a spus Lora, potrivit click.ro.
Artista a mai dezvăluit că trupa ei preferată va cânta la eveniment, însă a păstrat secretul asupra numelui formației.
„Am primit cadou de nuntă trupa mea preferată, dar nu vă spun acum despre cine este vorba. Este o trupă despre care spuneam acum mulți ani că dacă e să mă mai mărit vreodată, mie trebuie să îmi cânte la nuntă”, a mai declarat Lora, pentru sursa menţionată anterior.
Lora vrea să schimbe trei rochii de mireasă la nunta cu Ionuţ Ghenu
Lora vrea să facă o adevărată declarație de stil în ziua nunții și a mărturisit că intenționează să schimbe nu mai puțin de trei rochii de mireasă.
„Rochia principală și cea pentru dansul mirilor sunt făcute de prietena mea, Alexandra Calafeteanu”, a spus artista, menționând că deși și-ar dori să poarte trei rochii, nu este sigură dacă timpul îi va permite acest lux.
Cât despre verighete, acestea au fost deja alese, iar Ionuț Ghenu își va achiziționa costumul de mire din Florența. Cei doi îndrăgostiţi sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile, dar stresul organizării unui eveniment atât de important începe să-și facă simțită prezența.
„Ionuț este și el stresat, mai avem multe de pregătit, avem multă lume, ne-au confirmat mai mulți decât ne-am așteptat prezența la eveniment”, a mai adăugat viitoarea mireasă pentru click.ro.
Povestea de dragoste dintre Lora și Ionuț Ghenu a avut un început controversat
Relația dintre Lora și Ionuț Ghenu a început în urmă cu aproape un deceniu, însă nu a fost lipsită de controverse. La începutul legăturii lor, s-a speculat că cei doi ar fi fost amanți, zvonuri pe care Lora și Ionuţ Ghenu le-au negat ulterior în podcastul lui Jorge. Deși începutul relației a fost marcat de aceste scandaluri, dragostea lor a învins toate obstacolele.
Lora a fost căsătorită anterior cu Dan Badea, iar divorțul lor a fost intens mediatizat. După separarea de Badea, artista și-a găsit alinarea alături de Ionuț Ghenu, fostul iubit al actriței Doinița Oancea. Deși s-a speculat că Lora ar fi fost motivul despărțirii, cântăreața a negat aceste acuzații, explicând că atunci când a început relația cu Ionuț, acesta nu mai era implicat într-o altă relație.
„Nu am spart nicio familie. Cine e complet nefericit și stă acolo și îndură, se oftică pentru că tu ai avut curajul să pleci și să ieși”, a spus Lora la momentul respectiv, potrivit libertatea.ro.