Liviu Vârciu (41 de ani) are trei copii, o fiică din fosta relație cu Ami Teiceanu (40 de ani) și o fiică și un fiu din actuala relație cu Anda Călin (32 de ani). Carmina, acum în vârstă de 20 ani, a vorbit în mediul online despre relație pe care o are cu tatăl ei.
Ce relație are Liviu Vârciu cu fiica cea mare, Carmina. Tânăra a spus cum se înțelege cu tatăl ei
În timpul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, întrebată ce relație are în prezent cu tatăl ei, Carmina a spus: „Nu o să mă opresc din a spune că parcă e fratele meu mai mare. Suntem foarte bine și ne înțelegem exact așa cum mi-am dorit! Curând, poate (n.red.: își va vizita tatăl)”.
Întrebată dacă celebritatea tatălui ei a afectat-o în vreun fel, tânăra a completat: „Pe mine, personal, nu m-a schimbat și nici afectat în vreun fel, având în vedere că nu am ținut evidența acestui fapt mai niciodată. Întotdeauna am vrut să fiu plăcută și apreciată pentru mine, nu pentru altceva”.
Rugată să o descrie pe mama ei, Carmina a adăugat: „Este una dintre cele mai ambițioase și puternice femei. Te iubesc, mama, ești cea mai frumoasă!”.
Deși și-ar fi dorit să studieze în Barcelona, din cauza pandemiei, Carmina s-a văzut nevoită să-și schimbe alegerea, iar în prezent este studentă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, în cadrul Universității din București.
Articolul continuă după recomandări
Citește și: Liviu Vârciu și Anda Călin își doresc o nuntă intimă. „Nu mai punem accent pe așa ceva”
Citește și: Liviu Vârciu, despre relația cu Anda Călin: „Anda chiar m-a suportat. Sunt un om dificil, nervos”
În octombrie 2021, pentru Playtech, Ami a vorbit despre relația dintre ea și Liviu, dar și dintre Carmina și frații săi mai mici. „Are o relație bună. I-am spus întotdeauna că sunt frățiorii ei, că nu au nicio vină și că trebuie să îi iubească și să se comporte frumos cu ei. La început nu a fost foarte încântată, dar acum este ok”, a declarat.
Despre relația dintre ea și Liviu, Ami a mai spus pentru aceeași sursă: „Nu am avut nicio treabă cu el, nici el cu mine. Îi doresc să fie fericit cu familia lui. Nu are rost să purtăm dușmănie, avem un copil, e mare. Nu am mai avut certuri, fiecare cu treaba lui”.
Din actuala relație cu Anda, Liviu mai are o fiică și un fiu, Anastasia Maria (4 ani) și, respectiv, Liviu Matei (2 ani).
Foto: Instagram
Ultima modificare august 30, 2022 11:29 am