Lindsay Lohan a şocat fanii din toată lumea cu un anunţ neaşteptat. Vedeta a scris pe contul de Twitter că este însărcinată. Să fie o farsă de 1 aprilie?
Vedeta a scris următorul mesaj pe contul personal de Twitter: „E oficial. Însărcinată”.
Fanii ei au fost cu atât mai şocaţi, cu cât în urmă cu câteva zile, Lindsay Lohan a fost surprinsă de fotografi căzută sub o masă într-un club unde petrecea de zor.
Lindsay Lohan a făcut senzaţie în ultima vreme în presă cu excesele sale de alcool şi droguri, dar mai ales cu petrecerile nesfârşite şi stilul de viaţă haotic.
Ea chiar a trebuit să se prezinte de curând la tribunal, într-un proces în care este acuzată că a minţit poliţia sub influenţa băuturilor alcoolice. Ea a primit sentinţa şi trebuie să se interneze într-o clinică de dezalcoolizare. Până la executarea sentinţei, vedeta a ales să petreacă câteva zile …sau mai bine zis, nopţi în barurile şi cluburile din Brazilia.
Şocant este şi faptul că actriţa nu are o relaţie stabilă momentan, care să justifice aducerea pe lume a unui copil. Lindsay Lohan se întâlnește doar de câteva săptămâni cu Avi Snow, chitaristul formației City of the Sun.
Ar putea fi vorba despre o glumă de 1 aprilie întârziat, deoarece la momentul postării mesajului pe reţeaua de socializare, în Brazilia era încă noaptea de 1 spre 2 aprilie. Fanii care au reacţionat imediat la mesaj, aşa speră, pentru binele eventualului bebeluş.