Liliana Ștefan, fosta parteneră a lui Dan Bittman: „Sunt o mamă implicată, ceea ce îmi dă o stare de relaxare în raport cu fiii mei” / Exclusiv

.

Liliana Ștefan, cunoscută mai ales pentru proiectul Cutiuța Muzicală, și-a început cariera scriind texte pentru Școala Vedetelor. După ce a adus pe lume primul copil și-a dat seama că nu exista, pe piața românească, un material cu cântece pentru copii așa că a lansat unul dintre cele mai importante proiecte. Fosta parteneră a cântărețului Dan Bittman recunoaște, însă, că meseria de mama se învață.

Liliana Ștefan (54 de ani) dezvăluie, în exclusivitate pentru UNICA.ro, cum a ajuns să dezvolte din Cutiuța Muzicală o serie de musical-uri pentru copii care se joacă sold-out la Teatrul Muzical Ambasadorii, dar și cum s-a schimbat viața ei atât pe plan profesional, cât și personal de-a lungul anilor. După o relație de 29 de ani cu Dan Bittman, solistul trupei Holograf, pe parcursul căreia a adus pe lume trei băieți, Liliana Ștefan ne spune ce înseamnă pentru o mamă timpul petrecut alături de copii.

Liliana Ștefan, fosta parteneră a lui Dan Bittman, vorbește despre cea mai grea meserie din lume: „Am învățat să fiu mamă”

„Poate că nu îți mai rămâne foarte mult pentru tine, sunt lucruri pe care le pui automat pe pauză. Însă acel timp investit în copilul tău este un timp câștigat, pentru că mai târziu vezi roadele muncii tale”, mărturisește Liliana. Fosta parteneră a artistului Dan Bittman are trei copii, Alexandru (24 ani), Patrick (19 ani) și Mark (16 ani), de educația cărora s-a ocupat îndeaproape.

Liliana Ștefan ne vorbește despre compromisuri, calități și defecte, dar și despre cum a ajuns să devină terapeut cu acte în regulă în pandemie, din dorința de a vindeca minți și suflete.

Ai devenit textieră la Școala Vedetelor. Cum era, ce îți mai aduci aminte din acea periodă?

Școala Vedetelor a fost pentru mine o rampă de lansare ca textier. Eram foarte bună prietenă cu Mălina Olinescu ce activa în cadrul Școlii Vedetelor, iar la un moment dat primise un cântec de al cărui text nu era foarte mulțumită. A venit la mine și a zis „fă-mi tu altul, mai vesel”. Și am făcut.

Domnului Titus Munteanu i-a plăcut atât de mult încât m-a chemat la dumnealui și mi-a zis: „Liliana, eu am multe texte de făcut pentru emisiune, dar am nevoie să fie gata repede. Crezi că poți să faci asta?!”. Normal, când te întreabă Titus Munteanu, nu puteai să răspunzi decât „da, sigur că pot”. Și am putut. Scriam la un moment dat textele a peste jumate din cântecele emisiunilor Școala Vedetelor, scriam pe bandă rulantă. Și așa mi-am format mâna ca textier.

Prin comparație, cum se făcea televiziune atunci și cum se face acum? Care simți că este cea mai mare diferență?

Nu sunt cea mai în măsură să vorbesc despre cum se făcea televiziune atunci față de cum se face acum. Dar revenind la domnul Titus Munteanu, am văzut la dumnealui mult entuziasm, multă creativitate, dorința de a promova tinerii. Mulți din cei care au fost în echipă atunci au devenit ulterior artiști independenți de succes. Cred că acel format și-a atins scopul, a format vedete.

Liliana Ștefan a inceput să scrie texte la Școala Vedetelor . Sursă foto: Arhivă personală
Liliana Ștefan a început să scrie texte la Școala Vedetelor . Sursă foto: Arhivă personală

Liliana Ștefan ne spune cum a apărut Cutiuța Muzicală

Cum a luat naștere proiectul Cutiuța Muzicală?

Cutiuță Muzicala a luat naștere prin dorința mea de a-mi amuza primul copil, pe Alex, care avea vreo 2 ani. Pe vremea aceea era o doamnă cosmeticiană la care mergeam și, cât stăteam eu cu masca pe față, doamna îmi cânta cântecele de copii, era amuzantă. Le-am învățat și am început să i le cânt și eu lui Alex, numai că nu le știam integral. Atunci am început să culeg aceste cântecele tradiționale de grădiniță. O prietenă m-a întrebat atunci: „Nu crezi că le-ar folosi și altor mame să știe cântecelele astea?”. Și uite așa le-am înregistrat și pus într-un prim album, cu care m-am înființat la MediaPromusic.

Cum au reacționat când le-ai dus albumul?

Cei de acolo s-au uitat la mine cam ciudat, pentru că nu mai exista așa ceva pe piață. Adică, ce să facă ei cu un album pentru copii?! Și mi-au zis: „așteaptă câteva zile să vedem dacă ne băgăm să producem așa ceva la scară mare”. Au făcut ei câteva calcule și se pare că le-a dat pe plus. Au produs primul album, care a fost un record în vânzări.

După care a urmat o perioadă de mai mulți ani în care produceam și câte 2 albume pe an. Cântecelele sunt cântate de vedete în calitatea lor de părinți. Așa am avut șansa să întâlnesc mari vedete din România, care au cântat cu drag pe Cutiuța Muzicală.

„Uneori mă așez în sală, pe ultimul rând, și observ reacțiile copiilor

Te-ai oprit la albume sau ideea s-a dezvoltat?

Acum acest proiect s-a maturizat. Am făcut din el o serie de musical-uri pentru copii care se joacă cu sălile sold-out la Teatrul muzical Ambasadorii. Acolo director artistic este Daniela Nane, una din interpretele-vedetă din cântecelele Cutiuței Muzicale. Este o bucurie pentru mine pentru că la aceste spectacole am colaborat și cu fiii mei. Eu am scris scenariile, textele muzicale, iar Alex și Patrick m-au ajutat cu crearea conținutului muzical, compoziții, orchestrații, înregistrări de studio.

Teatrul a pus în scenă aceste spectacole care se joacă atât în România cât și în afara țării. Uneori mă așez în sală, pe ultimul rând, și observ reacțiile copiilor, ale părinților. Sunt atentă dacă ceva e prea mult, sau prea puțin, ca să pot să ajustez la următoarele proiecte.

În 2018 ai fost în juriu la Eurovision. Ce părere ai, obiectiv vorbind, despre acest concurs? Mai ales că, anul acesta, România nu va participa.

Am ajuns în juriu la Eurovision în calitatea mea de textier, fost reprezentant al României la acest  concurs, alături de Mălina Olinescu și Adrian Romcescu. Doamna Doina Gradea, directoarea TVR de la acel moment, m-a sunat și mi-a propus să fiu în juriu. Mi s-a părut că ar putea fi o experiență interesantă. În acel an au fost preselecții televizate în mai multe orașe din țară. Mi-a plăcut foarte mult ceea ce s-a întâmplat, mai ales că am putut vedea totul și din culise și din scaunul meu de jurat.

Acest concurs este sau ar trebui să fie că o vitrină în care artiștii tineri să își arate talentul. Nu toți au șansa să ajungă la case de discuri în care se investește în imagine și promovare. Eurovisionul ar putea fi acel moment în care contează doar ce faci tu acolo pe scenă. Asta așa, ideal. Ce se întâmplă după aceea pe marea scenă internațională este o altă poveste. Ține de imagine, de țară, dar mai ales și de capacitatea de a oferi un spectacol de televiziune inedit, spectaculos.

Citește și: Deea Maxer are probleme cu tenul: „Am trăit toată viața cu această afecțiune”. Cum arată fără make-up

Citește și: Fetița cea mare a lui Codin Maticiuc a împlinit 5 ani. Smaranda a avut o petrecere cu zâne și tort supraetajat

Citește și: Oana Moșneagu va purta două rochii de mireasă la nuntă. Vlad Gherman a ajutat-o să aleagă: „I-am arătat poze cu mine” / Exclusiv

Liliana Ștefan: „Sunt o mamă implicată, ceea ce îmi dă o stare de relaxare în raport cu fiii mei”

Cum este mămica Liliana Ștefan? Ai trei băieți superbi, Marc, Patrick și Alexandru. Cât de greu este să fii mamă de băieți?

Sunt o mamă implicată, ceea ce îmi dă o stare de relaxare în raport cu fiii mei. Acum ei sunt mari, însă cât au fost micuți am fost alături de ei în tot ce a trebuit să afle ei despre lume. A fi părinte este o responsabilitate uriașă și, în aceeași măsură, este o activitate care necesită mult timp și implicare. Poate că nu îți mai rămâne foarte mult pentru tine, sunt lucruri pe care le pui automat pe pauză. Însă acel timp investit în copilul tău este un timp câștigat, pentru că mai târziu vezi roadele muncii tale. Eu așa am făcut.

De aceea cred că îmi este așa de ușor acum să comunic cu fiii mei, să vorbim orice. Eu consider că o cheie importantă în creșterea copilului tău este să îl respecți ca ființă individuală, separată de tine. Așa învață la rândul lui să ofere respect și să îi pese de ceilalți. Nu cred că am eu soluția care să se poată aplica oricui, dar mă gândesc că orice vrei să vezi în copilul tău, trebuie întâi să manifești tu. Vrei respect?! Respectă-l întâi tu. Vrei comunicare?! Comunica întâi tu. Vrei să-l auzi că își cere scuze?! Cere-i scuze întâi tu. Ca să învețe cum se face.

Băieții Lilianei Ștefan alături de tatăl lor. Sursă foto: Arhivă personală
Băieții Lilianei Ștefan, alături de tatăl lor. Sursă foto: Arhivă personală

„Am învățat să fiu mamă”

Ce ai învățat, în toți acești ani, de la băieții tăi?

În toți acești ani am învățat să fiu mamă. Nimeni nu știe să fie părinte de la început. Deși acum sunt multe cursuri și materiale de creșterea copilului, până la urmă practica este cea care te șlefuiește. Important este să vrei să fii deschis către schimbarea modului de gândire învechit, de tipul „dacă eu te-am făcut trebuie să faci cum spun eu”.

Am învățat cât este de contraproductiv să te focusezi pe ce fac greșit copiii. Am văzut cum ei înfloresc atunci când tu le observi și încurajezi micile sau marile lor victorii, atât școlare, cât și extrașcolare. Pentru că, până la urmă, asta și caută copiii, să obțină aprecierea și iubirea ta, iar singura ta sarcina este pur și simplu să îi vezi și să le arăți că îi vezi.

Ai învățat să ai încredere în ei?

Da, am învățat să am încredere în calea pe care o aleg ei, care nu întodeauna corespunde cu viziunea mea de părinte. Am înțeles că orice activitate în care pui pasiune și energie va fi sursă de putere și de încredere pe termen lung. Până la urmă cred că asta e sarcina noastră a părinților, să creștem copii cu încredere și stimă de sine solidă, cu viziune și limite personale sănătoase.

Ție ce-ți plăcea să faci când erai copil?

Cel mai mult îmi plăcea să citesc. Îmi amintesc că plecam la bunici în vacanțe cu o valiză plină de cărți. Tot pe acolo mai fugăream prin curte găinile, cocoșii. Apoi îmi plăcea să scriu, să cânt, să bat mingea pe terenul de baschet din curtea școlii.

Liliana Ștefan: „Adevărul e că eram un pic tocilară”

Ce-ți mai amintești din perioada liceului? Cea mai timidă sau cea mai rebelă?

Rebelă nu, pentru că nu e firea mea așa. Dar nici timidă neapărat. Adică, de exemplu, dacă trebuia să vorbesc în public, nu aveam nicio problemă cu asta, chiar îmi făcea plăcere. Adevărul e că eram un pic tocilară, pentru că grupul meu era așa și îmi doream să țin pasul cu ei.

Care este cea mai importantă calitate a ta?

Cea mai importantă calitate consider că este creativitatea mea de care mă folosesc în orice aspect al vieții mele. De câțiva ani activez în cadrul cabinetului meu de terapie ca terapeut somatic și psiholog. Ideea de a fi creativă mă ajută enorm în lucrul meu cu oamenii, combin diferite tehnici terapeutice în așa fel încât să ofer potențialul meu maxim fiecărui caz.

Liliana Ștefan este și psihoterapeut. Sursă foto: Arhivă personală
Liliana Ștefan este și psihoterapeut. Sursă foto: Arhivă personală

În plus am depășit cadrul cabinetului, mi-am făcut singură site-ul de prezentare www.lilianastefan.ro  și am inițiat și un canal de youtube cu numele meu. Acolo postez regulat materiale video cu care îmi susțin atât clienții, dar și oameni pe care nu îi cunosc. Cred că cel mai accesat video de pe canal se numește „Eu sunt Unică”.

Liliana Ștefan își recunoaște defectele: „Îmi forțez uneori limitele fizice și psihice, peste puterea mea”

Dar cel mai mare defect?

Ca defect aș spune de faptul că îmi forțez uneori limitele fizice și psihice, peste puterea mea. Și atunci îmi dau seama că trebuie să iau o pauză de la tot, pentru a-mi reîncarca bateriile. Cred că vine din faptul că am o înclinație spre perfecționism.

Îți place să gătești? Care sunt felurile preferare de mâncare pe care le vor băieții tăi?

Uneori îmi place, alteori nu, dar tot trebuie să gătesc, am de hrănit totuși niște băieți în creștere. În ultima vreme m-am specializat în mâncare asiatică, pentru că îmi trimit copiii rețete de pe tik-tok. Dar oricum fac de toate, am învățat de nevoie.

Arăți foarte bine, ai vreun secret? Ții vreo dietă, mergi la sală?

Îmi fac timp să merg în parc în Herăstrău și fac o tură completă de mers rapid, sunt câțiva kilometri. Îmi face bine pentru corp dar și pentru psihic. Diete nu țin, pentru că mi se pare complicat să fac asta, dar sunt atentă la ce mănânc. Asta mai ales de când am intrat la menopauza și corpul și-a modificat felul în care procesează mâncarea. Nu mă focusez foarte tare pe imagine, dar am grijă să am părul mereu îngrijit, folosesc cremele românești de la Ivatherm, am grijă să dorm suficient.

Ce nu ai face niciodată în viața ta?

Nu i-aș face cuiva rău, în mod voit.

Ai făcut compromisuri în viață? Dacă da, care a fost cel mai greu de făcut?

Viață e făcută din compromisuri mai mici sau mai mari, ar fi ciudat să nu recunoștem asta. Eu cred că totul e o negociere între noi cu noi înșine, până în punctul în care putem să rămânem în echilibru mental, fizic și emoțional. Recunosc că mi s-a întâmplat să-mi sabotez singură limitele personale de siguranță. Noroc că, până la urmă, viața e un loc în care venim și experimentăm chiar și „compromisul” după care, dacă dorim, ni se oferă și șansa să ne observăm, să învățăm și să ne dezvoltăm.

Foto: Liliana Ștefan

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton