Lili Sandu se pregătește să îmbrace rochia de mireasă. Artista se gândește din ce în ce mai mult la căsătorie și chiar își face planuri în acest sens împreună cu iubitul său.
Lili Sandu, în vârstă de 39 de ani, și Silviu Tolu, iubitul său cu 13 ani mai mic, de profesie fotomodel, s-au decis că este momentul să ducă relația la un nivel superior. Cei doi au discutat nu doar despre căsătorie, ci și despre posibilitatea de a deveni părinți. Dacă în urmă cu câteva luni Lili Sandu nu avea astfel de planuri, iată că situația s-a schimbat radical după participarea la emisiunea Exatlon, când timp de o lună cei doi nu s-au văzut și nu și-au vorbit: „Suntem deja de 3 ani împreună, nu cred că se mai pune problema testelor între noi. Deja ne dorim mai mult de la relația asta, ne gândim să ne întemeiem o familie, ne gândim la un copil. Nu am fost niciodată genul care să testeze bărbatul pe care îl are lângă.
Nu am fost niciodată împotriva căsătoriei, doar că nu mi s-a părut o prioritate și acel act nu îl vedeam atât de important. Mi se pare normal ca momentul în care îți dorești să aduci un copil pe lume să existe o familie. Înainte, nu prea mă gândeam serios să am un copil și, din cauza asta, căsătoria nu mi se părea ceva necesar. Doi oameni care se iubesc pot sta până la adânci bătrâneți împreună. Am cunoscut o grămadă de cazuri care, sincer, m-au impresionat, dar cred că în momentul în care îți dorești să ai un copil e mai bine să fii într-o familie. (…) Deocamdată, nu m-a cerut, dar noi vorbim deschis despre orice și nu neg faptul că am vorbit despre asta. Vreau să fie o surpriză totuși, nu vreau să vorbesc foarte mult”, – a declarat Lili Sandu pentru Libertatea.