Lili Sandu a născut pe data de 10 august un băiețel perfect sănătos. Vedeta a devenit pentru prima dată mămică și a fost în culmea fericirii, chiar dacă Silviu Tolu nu i-a putut fi alături în aceste momente din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus.
Băiețelul, pe care-l va boteza cu numele Thomas Jay, a luat nota 10 la naștere: „Au curs multe lacrimi de fericire… Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru o așa mare binecuvântare. Bine ai venit, fiul nostru iubit!” – scria Lili Sandu la momentul respectiv pe conturile de socializare.
Cu toate astea, însă, Lili Sandu abia acum a ieșit din spital cu micuțul, anunțându-și fanii la câteva zile după naștere că internarea se prelungește din cauza unor probleme despre care, însă nu a dat mai multe detalii: „Un update actual ar fi ca suntem încă în spital pentru ca bebe TJ a hotărât că ar mai avea câteva asistente de cucerit. Acum zâmbesc, dar nu vreți sa știți haosul psihologic… Vă povestesc mai multe când ajungem acasă… Ne e dor de tati, offf”, – a transmis vedeta, îngrijorându-și fanii.
Lili Sandu și Silviu Tolu s-au reunit abia astăzi, când vedeta a fost externată, iar întâlnirea dintre tată și fiu a fost una memorabilă: „O zi memorabilă! Iar emoții, iar lacrimi de fericire… O întâlnire dintre tata și fiu.. hai ca iar încep sa plâng când îmi amintesc cât de intens a fost acel moment. Welcome home, our son!”, – a scris Lili Sandu în urmă cu puțin timp pe Instagram.