Cântăreața Lidia Buble și sora ei, Estera, vor apărea împreună în cea mai recentă ediție a podcastului ZUnivers Podcasts. Cele două surori vor vorbi despre povestea lor de viață, despre familie și planurile pe care le au împreună sau separat pentru viitor.
Crescute într-o familie frumoasă și numeroasă, cele două surori au relație extrem de apropiată. Lidia Buble și sora ei povestesc despre cum a fost viața lor într-un podcast în care vor apărea joi seara.
Lidia și Estera Buble povestesc despre copilăria lor
Înainte de a apărea în lumina reflectoarelor, surorile Buble aveau o viață simplă. Relația dintre cele două a fost din totdeauna una foarte strânsă, după cum confirmă și artista.
În cadrul podcastului la care a participat alături de sora ei, Estera, cântăreața Lidia Buble a vorbit și despre căsătorie. Artista a fost în trecut într-o relație cu prezentatorul Răzvan Simion de la Antena 1.
„N-am simțit niciodată o presiune, pentru că eu sunt omul căruia îi place foarte mult tot ceea ce înseamnă natural. Trebuie să se întâmple în mod firesc și natural. Când o fi să vină Făt-Frumos pe un cal alb, o să se întâmple”.
Lidia Buble a mărturisit că își dorește și copii, iar în cea ce privește preferințele. artista și-ar dori trei băieți. Cu toate acestea, cântăreața susține că așteaptă momentul potrivit și nu se lasă presată de cei din jur.
„Da, îmi doresc să mă căsătoresc, îmi doresc copii. Trei băieți, dacă se poate, ar fi ideal pentru mine, dar nu pun presiune pe mine și nici nu las să mă preseze vorbele venite din partea celorlalți”, a adăugat Lidia Buble.
Podcastul în care vor apărea Lidia și Estera Buble va apărea joi seara pe YouTube, pe canalul ZUnivers Podcasts.