Relația dintre Lidia Buble și Horațiu Nicolau începe să fie tot mai sudată. Artista se afișează acum cu un superb inel și dă de înțeles că l-a primit chiar de la omul de afaceri.
Dacă în trecut a trecut prin momente ceva mai complicate, Lidia Buble recunoaște acum că e fericită și împlinită. Ba mai mult, se simte binecuvântată pentru tot ce trăiește.
Lidia Buble: „L-am primit în semn de iubire și este de altfel primul inel serios pe care îl port cu plăcere”
“Lasă că știți voi, din presă. Important este că el este omul care mă face să zâmbesc în fiecare zi și care m-a împlinit pe deplin. Este un inel pe care l-am primit la împlinirea vârstei de 30 de ani. Vine superb. Este un diamant de 5 carate. L-am primit în semn de iubire, de apreciere și este de altfel primul inel serios pe care îl port cu plăcere zilnic, pentru că până acum m-am împodobeam așa doar pe la concerte.
Dar pe acesta, pentru că este și primit din partea unei persoane foarte dragi, îl port zilnic”, a spus Lidia Buble, conform Ciao.ro.
Lidia Buble: „Sunt fericită, pentru că am toate motivele”
Artista are succes pe plan profesional, dar toate îi merg din plin și pe plan sentimental, așa că are toate motivele să zâmbească.
“Sunt mai relaxată, pentru că în sfârșit pot să mă exprim așa cum simt eu în sufletul meu și asta mă bucură foarte tare și da, sunt fericită, pentru că am toate motivele. Și m-am așezat, ca să zic, și sunt plină de bucurie pe toate planurile. Tot ce fac, fac cu dragoste, cu sufletul și mă bucur. Nu este meritul meu, Dumnezeu m-a binecuvântat cu oameni minunați în viața mea, care au contribuit și contribuie în fiecare zi la starea pe care o vezi tu acum”, mai spune Lidia Buble.
Horațiu Nicolau și celebra cântăreață formează un cuplu de aproape doi și locuiesc împreună. Nu se ascund, însă preferă să își trăiască povestea de iubire departe de ochii curioșilor. Între Lidia Buble și iubitul ei există o diferență de 30 de ani.
Horațiu Nicolau este un om de afaceri de succes. Are 60 de ani și a deținut postul de televiziune Telesport, trustul de presă Realitatea și mai are alte câteva afaceri de care se ocupă în paralel. De asemenea, iubitul Lidiei Buble deține Twelp, o aplicație ce le oferă șoferilor asistență în momentul în care întâmpină diferite probleme.