Leonardo DiCaprio și Camila Morrone s-ar fi despărțit după cinci ani de relație. Cei doi ar fi pus punct poveștii de iubire vara asta, în mare secret.
Leonardi DiCaprio și Camila Morrone ar fi decis să meargă pe drumuri diferite, după cinci ani în care au trăit o frumoasă poveste de dragoste. Deși cei doi și-au ținut relația departe de ochii curioșilor, multă lume credea că starul de la Hollywood și-a găsit în sfârșit aleasa.
Potrivit publicației The Sun, despărțirea ar fi fost una pașnică, în timpul verii.
Care ar fi fost motivul despărțirii dintre Leonardo DiCaprio și Camila Morrone
Presa internațională a scris că motivul despărțirii ar putea avea legătură cu vârsta Camilei. Tânăra a împlinit recent 25 de ani, iar Leonardo DiCaprio nu s-a afișat niciodată în public cu o femeie mai mare de 25 de ani.
Actorul, în vârstă de 47 de ani, și fosta iubită mai tânără cu 22 de ani, s-au cunoscut în 2008, atunci când ea avea 12 ani, prin intermediul lui Al Pacino, care se întâlnea cu mama Camilei, Lucila Solá.
Cei doi au început o relație în 2017, dar primul eveniment la care au fost văzuți împreună a fost în 2018, la petrecerea de 60 de ani a lui Ellen DeGeneres.
Prima apariție publică ca și cuplu a fost în 2020, la Premiile Oscar.