Leonard Miron și iubitul lui, Miguel, au împlinit 22 de ani de când sunt împreună. Fostul prezentator de televiziune și partenerul lui obișnuiau să-și serbeze relația în croaziere de lux, însă anul acesta cei doi au uitat de ziua în care s-au întâlnit. Miron a povestit că se afla cu Miguel la Madrid când au realizat că era cât pe ce să treacă data aniversării lor fără ca ei să-și dea seama.
Ne-am decis să schimbăm puțin felul în care eu și Miguel ne petrecem timpul liber. Eram în Madrid acum aproape o lună, luam masa într-un restaurant și discutam ce aveam noi de făcut săptămâna viitoare și am zis – „Aoleu, când e aniversarea noastră?”.
Și amândoi am avut așa un moment de tăcere și am realizat că amândoi am uitat că în acea seară era aniversarea a 22 de ani de când suntem împreună – a spus Leonard Miron, la Antena Stars.
Leonard Miron s-a declarat dezamăgit că a uitat de aniversare și a precizat că acest lucru s-a întâmplat din cauză că au programul foarte încărcat și nu mai au timp doar pentru ei doi. Fostul prezentator de televiziune a decis ca până la sfârșitul anului să petreacă mai mult timp împreună cu Miguel, chiar dacă acest lucru înseamnă anularea unor planuri.
Într-un cuplu, când unul dintre parteneri uită, e o dramă, dar când amândoi uită, este sfârșitul lumii și ne-am dat noi seama că suntem prea prinși cu slujbele noastre, cu organizatul petrecerilor, cu tot felul de chestii sociale pentru prieteni încât nu mai avem timp să ne petrecem timp unul cu celălalt și ne-am propus ca până la sfârșitul anului să anulăm tot ceea ce ne propusesem să facem și de fiecare dată când suntem liberi să ne petrecem timpul doar noi doi.
Am anulat Crăciunul pe care de obicei îl petrecem cu niște prieteni, am anulat Anul Nou. Noi ne-am dat seama că este foarte important să ai prieteni, dar cel mai important este să petreci timp alături de omul pe care îl iubești – a explicat Leonard Miron.
În vara acestui an, Leonard Miron și-a surprins partenerul, cu ocazia zilei sale de naștere, cu un cadou inedit. Vedeta de televiziune i-a organizat lui Miguel mai multe petreceri surpriză pe un vas de croazieră.
Am avut o altă petrecere surpriză, am invitat o mulțime de alți prieteni pe care i-am cunoscut pe vas. Aseară a fost o altă petrecere surpriză (…) Miguel mi-a spus: «Dumnezeule, este pentru prima oară în viața mea când am șase petreceri de ziua mea». Croaziera asta a fost cadoul meu, iar când am fost în Barcelona m-am gândit să ne mutăm de pe un vas mare pe un vas mic. În Barcelona am închiriat un iaht. A fost absolut genial. Omul ăsta merită – povestea Miron, în luna iulie.
Tot el dezvăluia atunci că o cameră pe un vad de croazieră se închiriază cu 500 de euro, iar în acest preț sunt incluse mâncarea, băutura, distracția și alte facilități:
Noi suntem genul mai leneși. (…) A te duce pe un vas de croazieră nu este foarte scump. Cabinele, aici, pentru o săptămână încep de la 500 de euro de persoană, ceea ce înseamnă 1000 de euro de familie, copiii merg gratis și totul este inclus, mâncare, băutură, distracție, tot ceea ce vreți.
Leonard Miron, despre reacția mamei când i-a dezvăluit orientarea sexuală
Vedeta TV și-a anunțat mama că este gay în 2014, cu doi ani înainte ca ea să se stingă din viață.
Eram de 14 ani împreună cu Miguel când i-am spus mamei că sunt gay. Era cu doi ani înainte să moară. Ne-am certat de la niște vecini care erau gay și i-au adus pizza și nu a vrut să mănânce de la ei. A zis: Eu nu vreau pizza homosexuală. Atunci i-am spus: Și dacă și eu sunt la fel? I-am zis: Hai să încetăm să ne mai prefacem că tu ai crezut că Miguel și ceilalți doi iubiți pe care i-am avut sunt doar prietenii mei.
Atunci mi-a zis: Nu vreau să te mai văd! I-am zis: Nu pot să te forțez. Am plecat în Anglia și trei luni nu mi-a răspuns la telefon. Apoi o săptămână vorbea monosilabic, după care vorbea de câinele vecinului, de vremea de afară, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic – mărturisea Miron, acum câțiva ani, la Teo Show.