De aproximativ 21 de ani, Leonard Miron (53 de ani) are o relație cu Miguel. Cei doi și-au asumat public legătura pe care o au și nu se ascund de ochii lumii. Fostul prezentator de televiziune și-a dus recent partenerul într-o croazieră. Excursia a fost un dar din partea lui Leonard pentru Miguel, cu ocazia zilei sale de naștere.
Am avut o altă petrecere surpriză, am invitat o mulțime de alți prieteni pe care i-am cunoscut pe vas. Aseară a fost o altă petrecere surpriză (…) Miguel mi-a spus: «Dumnezeule, este pentru prima oară în viața mea când am șase petreceri de ziua mea».
Croaziera asta a fost cadoul meu, iar când am fost în Barcelona m-am gândit să ne mutăm de pe un vas mare pe un vas mic. În Barcelona am închiriat un iaht. A fost absolut genial. Omul ăsta merită – a dezvăluit Leonard Miron, pentru Antena Stars.
Fostul prezentator de televiziune a precizat că o croazieră nu este enorm de scumpă, așa cum, probabil, ar crede mulți. Leonard spune că pentru o săptămână, o cameră pa vas se închiriază cu 500 de euro, iar în bani sunt incluse mâncarea, băutura, distracția și alte facilități. Iar copiii pot merge gratis.
Noi suntem genul mai leneși. (…) A te duce pe un vas de croazieră nu este foarte scump. Cabinele, aici, pentru o săptămână încep de la 500 de euro de persoană, ceea ce înseamnă 1000 de euro de familie, copiii merg gratis și totul este inclus, mâncare, băutură, distracție, tot ceea ce vreți – a relatat Leonard Miron.
Citeşte şi: Vlăduța Lupău se simte din ce în ce mai rău în ultima lună de sarcină. „Sper să nu mor!” Ce se petrece cu artista
Citeşte şi: Surprize în noul sezon „Splash! Vedete la apă”. Cine va prezenta emisiunea
Citeşte şi: Ludmila Bălan, apariție uluitoare în costum de baie, la 64 de ani. Cum arată mama lui Dan Bălan
Citeşte şi: Ivana Trump, prima soție a lui Donald Trump, a murit la 73 de ani
Ce a făcut mama lui Leonard Miron când a aflat de orientarea sexuală a fiului său
Mama prezentatorului a aflat că Leonard are o relație cu un bărbat în 2013. Doi ani mai târziu, ea a murit. Leonard povestea în urmă cu câțiva ani că mama lui a fost șocată de veste, iar între ei a avut loc un scandal imens.
Eram de 14 ani împreună cu Miguel când i-am spus mamei că sunt gay. Era cu doi ani înainte să moară. Ne-am certat de la niște vecini care erau gay și i-au adus pizza și nu a vrut să mănânce de la ei. A zis: Eu nu vreau pizza homosexuală. Atunci i-am spus: Și dacă și eu sunt la fel?
I-am zis: Hai să încetăm să ne mai prefacem că tu ai crezut că Miguel și ceilalți doi iubiți pe care i-am avut sunt doar prietenii mei. Atunci mi-a zis: Nu vreau să te mai văd! I-am zis: Nu pot să te forțez. Am plecat în Anglia și trei luni nu mi-a răspuns la telefon. Apoi o săptămână vorbea monosilabic, după care vorbea de câinele vecinului, de vremea de afară, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic – a dezvăluit Miron, la Kanal D.
Foto – Facebook
Ultima modificare iulie 15, 2022 2:53 pm