Laurette Atindehou (38 de ani) și fotbalistul Magaye Gueye (32 de ani) se pregătesc pentru căsătorie. Cei doi sunt logodiți, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de trei ani și au de gând să facă și următorul pas în viitorul apropiat.
Fosta vedetă de televiziune a declarat că nunta nu va avea loc în România, ci în Franța, locul natal al logodnicului ei.
Nu, nu ne-am căsătorit. Suntem de trei ani împreună, el m-a cerut de soție, suntem foarte bine, ne înțelegem foarte bine, ne iubim, totul e ok! Nu știu când o să facem nunta, nu știu ce să zic, probabil într-un timp destul de scurt, nu știu ce să zic momentan. Probabil va fi ceva foarte restrâns, cu familia și prietenii, și nu în România, cu siguranță va fi în Paris – a spus Laurette, potrivit spynews.ro.
Laurette a mai precizat că nu s-a gândit să mai facă un copil, dar s-ar bucura să rămână din nou însărcinată. Artista are o fetiță, Serena, în vârstă de 10 ani, din fosta căsnicie cu omul de afaceri Mihai Ștefan.
Avem copii, nu cred că e cazul să mai vorbim de copii, dar dacă Dumnezeu trimite o să-l primim cu mare drag – a adăugat ea.
Laurette a mai fost căsătorită cu afaceristul Ciprian Nistor, de care a divorțat în 2018. Vedeta a recunoscut în trecut că a avut diverse relații cu persoane celebre și bogate și s-a declarat dispusă să-și înșele partenerul de viață contra unei sume de bani.
Unii dintre iubiții mei aveau milioane de euro, dar pot să-i număr pe degete. Cel mai bogat iubit al meu este unul din cei mai bogați români din lume. Era si generos, mi-a dat cadouri. Și soțul meu mi-a dat o sumă mare, atunci când mi-am achiziționat casa.
Pentru un milion de euro mi-aș înșela soțul! Am înșelat și am fost înșelată. Am iertat când am fost înșelată, dar nu se merită. Sunt o femeie foarte rece și mama zice că am inima de gheață și că nu o să stau cu nici un bărbat. Dar asta e pentru că am trecut prin lucruri rele în relațiile mele cu bărbații – a dezvăluit Laurette, acum câțiva ani.
Tot atunci, Laurette a vorbit despre cât de bine se pricepe să-și înșele partenerul, fără ca el să-și dea seama. Cu toate acestea, afaceristul Ciprian Nistor i-a descoperit infidelitățile cu ajutorul detectivilor.
Niciodată nu am fost prinsă că înșel, nu ai cum să mă prinzi. M-a bănuit… Până și fostul meu soț. Aveam detectivi în fața casei 24 din 24, adică omul mă urmărea de dimineață până seara non-stop. Nu pot să-ți răspund dacă m-a prins. Nu avea cum să mă prindă, pentru că sunt smart.
Serena, fiica lui Laurette, vitcima bullyingului la școală
Fetița vedetei de televiziune a trecut, în 2020, prin mai multe episoade de bullying, fiind agresată fizic și umilită de colegii de școală. Laurette, anunța la momentul respectiv că Serenei i-a spart un dinte de un coleg:
Fetiței mele i a fost spartă dantură de către un coleg care nu e la primul incident de genul acesta. Bullyingul repetat la care este supusă Serena de către acest copil a fost tolerat de școală , plângerile mele ai fost considerate „răsfăț tv”.
Incidentul a determinat-o pe Laurette să-și mute fata la o școală privată.
Serena e bine acum. Învață la o școală de care sunt foarte mulțumită. Fosta ei învățătoare m-a sunat cât timp Serena a fost în școală, apoi nu a mai dat nici un semn. Am înțeles că după pățania noastră au fost niște psihologi în școală care le-au vorbit copiilor despre bullying – a explicat Laurette pentru Click.