Invitat în podcastul „Acasă la Măruță”, Laurențiu Reghecampf (46 de ani) a vorbit, printre multe altele, și despre relația pe care o are cu fiul lui și al Anamariei Prodan (49 de ani), Laurențiu Reghecampf Junior (13 ani). Antrenorul și impresara s-au separat în vara anului 2021, după 13 ani de mariaj.
În prezent, Laurențiu formează un cuplu cu o tânără care-l va face tată pentru a treia oară. Din primul mariaj cu Mariana Pfeiffer, Laurențiu mai are un fiu, Luca Reghecampf, în vârstă de 20 de ani. În primăvara anului acesta, actuala parteneră a antrenorului, Corina (30 de ani), va da naștere unui băiețel.
Laurențiu Reghecampf, adevărul despre relația pe care o are cu fiul lui și al Anamariei Prodan
Anul trecut, Anamaria a declarat că Laurențiu ar evita să-și vadă fiul. „Cred că niciodată nu trebuia să se ajungă aici. Te doare pe tine, străin, când vezi un copil plângând. Dar pe mine ca mamă? Vreau să-și vadă copilul, să stea lângă el, să participe la absolut tot. Dai bani copilului? N-am nevoie, îi dau eu”, declara Anamaria Prodan anul trecut, în emisiunea „La Măruță”.
„Am stat 4 ani cu Luca și cu Bebe (n.red.: Laurențiu Junior) în Emirate, ei fiind la școală acolo. Eu nu am fost plecat în nicio țară fără ca Bebe să meargă cu mine. A fost cu mine peste tot. Relația mea cu el este una foarte bună. Din cauza acestui conflict și a faptului că Anamaria a hotărât să facă publice foarte multe lucruri, el suferă”, a explicat Laurențiu Reghecampf, în podcastul „Acasă la Măruță”.
Articolul continuă după recomandări
Citește și:
Ce relație are Anamaria Prodan cu primul soț, Tibi Dumitrescu, la aproape 15 ani de la divorț
Anamaria Prodan, detalii despre ultimele luni din mariajul cu Laurențiu Reghecampf
Anamaria Prodan, despre Laurențiu Reghecampf: „A greșit teribil”
„A intervenit o răceală, dar nu pentru că nu am avea o relație. Această răceală a intervenit pentru că Bebe a fost crescut de mine să-și iubească mama indiferent de ceea ce se întâmplă, să-i ia apărarea și să o ajute în orice moment. Normal că simte ceva când o vede pe Anamaria, temperamentul ei”, a continuat.
„Eu i-am spus Anei să nu-l mai bage pe Bebe în discuțiile astea, pentru că suferă. Pe parcurs, el o să vadă lucrurile altfel, crește, și atunci o să fie rău pentru ea. Eu nu i-am spus lui niciodată problemele mele personale cu Ana. El este un copil, trebuie să crească, să fie educat, să facă școală, fotbal. N-avem nevoie să implicăm copiii, ei trebuie să fie în afara acestor probleme”, a completat.
„Toți copiii au văzut că au fost anumite momente în care am fost împreună și anumite evenimente nu au fost ok. Și-au dat seama că s-a întâmplat ceva. Am vorbit cu Bebe de câteva ori, doar că el nu înțelege și nu vreau să-l implic. El întotdeauna vede altceva, e normal, vrea să-i vadă pe mama și pe tata împreună. Mi-e dor de el, l-am văzut la un meci, am mers tot timpul la antrenamentele lui. Am evitat să merg acasă la Snagov. I-am lăsat casa Anamariei”, a mai spus.
Foto: Captură YouTube
Ultima modificare februarie 21, 2022 12:22 pm