Laurențiu Duță și soția s-au cunoscut în copilărie și sunt împreună de 30 de ani: „Îmi plăcea de Ianula pentru că era foarte retrasă, nu-mi dădea niciun semnal că ar vrea să ajungă la mine” / Exclusiv

.

Laurențiu Duță face dezvăluiri neștiute despre familie, carieră și despre 3 Sud Est, una dintre cele mai cunoscute trupe din România. Avea doar 15 ani când i-a cunoscut pe Mihai Budeanu și Viorel Șipoș, la recomandarea unui prieten comun care „mi-a spus că știe doi dansatori din Constanța care sunt foarte buni. Doreau să mă cunoască și să-mi propună o colaborare”. În exclusivitate pentru Unica.ro, Laurențiu Duță rememorează și perioada în care, timp de 6 ani, a cântat singur, după destrămarea formației, până când a decis să reunească trupa în cadrul unui spectacol sold out la Sala Palatului. Drumul spre succes nu a fost ușor, iar alături a avut-o întotdeauna pe Ianula, soția sa.

Secretul relației de 30 de ani dintre Laurențiu Duță și soția sa, Ianula: „Dacă lucrurile bune cântăresc mai mult ca acelea rele te ajută să treci peste orice”

Laurențiu Duță, în vârstă de 48 de ani, și-a cunoscut soția când erau copii și își aduce aminte care a fost primul lucru care l-a cucerit la Ianula, atunci când a revăzut-o la fan clubul Michael Jackson din Năvodari.

„Ianula era foarte retrasă, nu-mi dădea niciun semnal că ar vrea să ajungă la mine. Majoritatea încercau să mă cucerească, ea era timidă și liniștită”, povestește Laurențiu Duță, pentru Unica.ro. Cei doi au împreună o fiică, Lorena, în vârstă de 16 ani, despre care dezvăluie că are o voce extraordinară și „cochetează cu psihologia, actoria, desenul și animația”.

În exclusivitate pentru Unica.ro, Laurențiu Duță vorbește durerea pierderii mamei lui și despre faptul că, din cauza muncii, nu a reușit să aibă vreun hobby. Recunoaște că nu ar cânta niciodată manele și ne spune ce crede că-i lipsește, astăzi, industriei muzicale românești.

Laurențiu Duță își amintește cum s-a cunoscut cu Viorel și Mihai

3 Sud Est, cel mai cunoscut boys band din România. Îți mai aduci aminte cum a început totul?

Totul a început înainte de de 3 Sud Est, cu aproximativ 5 ani de zile, în 1991. Aveam 15 ani, Mihai și Viorel 17, cântam deja de la 14 ani prin restaurante și baruri în Mamaia. În 91, cei de la teatrul Fantasio m-au contactat pentru un program, doreau să le cânt după piese. Am ales două cântece din repertoriul lui Michael Jackson.

Un prieten comun, Edi, coregraf, mi-a spus că știe doi dansatori din Constanța care sunt foarte buni. Doreau să mă cunoască și să-mi propună o colaborare. I-am băgat pe băieți direct în seara spectacolului. Cântam Black or White, varianta în limba română. Mihai și Viorel au intrat fix 40 de secunde, pe partea de rap. Ne-am împrietenit și am început o colaborare, le-am propus să danseze alături de mine pentru că aveam o carieră solo atunci.

1993, încă nu exista trupa 3 Sud Est. Sursă foto: Arhivă personală

Cum a evoluat relația voastră?

Doi sau trei ani de zile lucrurile au mers așa, eu că artist și ei ca dansatori. Apoi am făcut piesa „Nu vrem scandal” și i-am atras în studio, le-am dat partea de rap. După asta și-au făcut amândoi o trupă, AV37 și am colaborat, eu eram producătorul pieselor pe care le cântau.

Au apucat să scoată un album, dar veneau „rivalii” din spate: t-Short, MB&C, Genius. A venit Proiect K1 cu remake la piesa ”Fata verde” și deja era isterie, nebunie în discoteci.

Atunci ai simțit că este momentul să schimbi ceva?

Da, atunci am simțit că a venit valul trupelor formate din 3 membri. I-am sunat pe băieți pe telefonul fix, ne-am întâlnit la terasa părinților mei din Năvodari și le-am propus să încercăm. Le-am zis să facem o piesă împreună, dacă nu mergea ne vedeam fiecare de drumul lui.

Piesa a fost „Ai plecat” iar prima varianta a piesei nu a fost un succes. O făcusem pe o orgă, un sintetizator, iar sunetul nu era competitiv cu ce aveau Genius sau K1. Am lansat piesa, am semnat cu Cat Music și eram pe locul 40.

2000, 3 Sud Est lansează piesa Amintirile. Sursă foto: Arhivă personală

Povestea primului hit 3 Sud Est: „Piesa a bubuit, sunau telefoanele, ne cereau să venim în toate discotecile”

V-ați dat seama unde era greșeala?

Da, problema era la sunet, nu era la fel că al celorlalți. Am aflat că ei făceau sunetul la DJ Phantom, un producător român care a locuit în Franța și acum stătea în Sebeș. I-am dat telefon, ne-am dus la el și, în două zile, am rescris piesa. A fost difuzată pe toate posturile locale de radio și a fost pusă pe compilația „Fanaticii”. Piesa a bubuit, sunau telefoanele, ne cereau să venim în toate discotecile.

Laurențiu Duță vorbește despre cel mai greu moment profesional: „Primul an a fost un șoc, singur parcă veneam din altă poveste”

Care a fost cea mai frumoasă perioadă a voastră, ca trupă? Dar cea mai grea?

Cea mai frumoasă a fost începutul, eram entuziasmați și dornici de succes. Ne bucuram de fiecare pas mic pe care îl făceam. Prima casetă, Festivalul de la Mamaia, primul album. În 2000 am câștigat Festivalul de la Mamaia cu piesă „Amintirile”.

2000, trofeul de la Mamaia. Sursă foto: Arhivă personală

Cea mai grea perioadă a fost când ne-am separat pentru vreo 6 ani de zile. Primul an a fost un șoc, greu au intrat lucrurile în normal. Îmi era greu pentru că lumea se obișnuise să ne vadă în formula de trei. Singur parcă veneam din altă poveste. Lucram însă cu Elena Gheorghe, Andreea Bănică și lucrurile mergeau bine. Pe scenă, însă, simțeam că nu mai primesc aceleași reacții din partea publicului, nu mai era efervescența aia.

Laurențiu Duță recunoaște: „Nu m-am gândit că o să ne reunim vreodată”

Cât de repede te-ai gândit să vă reuniți?

Nu m-am gândit că o să ne reunim vreodată. În 2012 am fost invitați la Music Chanell, se dădeau niște premii și Giovanni Francesco ne-a propus un preț foarte bun să reunim formația pentru 20 de minute. Acolo ne-am dat seama că trecuseră deja 4 ani de separare, dar parcă n-am lipsit nicio zi.

După asta Viorel a început să mă sune, să-mi propună să reluăm proiectul, dar eu nu eram foarte entuziasmat. Îmi doream, totuși, să facem un come back în forță, să cântăm la Sala Palatului și să facem un turneu național. Doi ani am căutat sponsori pentru turneu și nu am găsit. Așa că a rămas doar varianta cu Sala Palatului și să lansăm un cântec foarte bun.

2014, concertul de la Sala Palatului. Sursă foto: Arhivă personală

Piesă a fost „Emoții”, de ani de zile mă chinuiam să-i găsesc o linie melodică. Când am decis să ne reunim parcă s-au deschis toate căile spre inspirație. Am făcut spectacolul care a fost Sold out, în 2013, iar piesă „Emoții” a fost preluată de toate radiourile din țară.

Cânți de aproape 34 de ani. Nu ți s-a întâmplat vreodată ca, din cauza invidiilor, a răutăților din această branșă, să vrei să renunți?

Asta cu invidiile nu a fost niciodată un factor important pentru mine. Nu mă interesează dacă există o parte de oameni care mă urăsc sau care mă invidiază. Orice artist are procentul lui de hate de la public, dar nu m-am gândit niciodată să renunț.

„Youtube-ul este dominat de manele, Spotify la fel”

Ce îi lipsește, după tine, industriei muzicale românești la ora actuală?

Mai multă diversitate. Chiar dacă diversitate de genuri există, în momentul în care o piesă are succes toți producătorii și artiștii se înghesuie să cânte în același stil. Am avut perioada cânt toți cântau dance, apoi popcorn, perioada reggae, baladele. Asta ne lipsește, diversitatea în topuri. La americani te uiți în top și vezi că au 30 la sută piese pop, 20 la sută rock și tot așa.

Youtube-ul este dominat de manele, Spotify la fel. Asta înseamnă lipsa de diversitate pentru că, până la urmă, publicul face topurile. Aș vrea să mai aud trupe de rock la radio, comerciale, cum a fost Direcția 5, Holograf, Bere Gratis.

Citește și: Liana Stanciu dezvăluie secretul căsniciei de 19 ani cu Mihai Georgescu (Miță) de la Bere Gratis: „Sunt prima care cere îmbrățișarea” / Exclusiv

Citește și: Anamaria Ionescu, de la medicină veterinară și turism, la televiziune. Tulburarea care a determinat-o să meargă la terapie: „Lucrez cu mine” / Exclusiv

Citește și: Lora și Ionuț Ghenu au stabilit data nunții. Cuplul va avea două perechi de nași: „Acum două zile am bătut în cuie locația” / Exclusiv

Citește și: Iubirea prin ochii lui Randi: „Nu mai privesc viața așa telenovelistic”. Ce așteptări are de la persoana iubită / Exclusiv

Ce-ți plăcea să faci când erai copil?

Ieșeam prin discoteci cu prietenii, mergeam în tabere cu copiii. Jucam fotobal, tenis, tenis de picior. Norocul meu a fost că m-am născut în Năvodari, aveam marea aproape. Încă mai locuiesc aici.

Când aveai nevoie de sfaturi la cine te duceai, la mama sau la tata?

Nu eram genul să cer sfaturi. Vorbeam cu părinții mei, ne consultam, tata îmi spunea ce să fac pentru că era și el artist. Uneori vedea că neglijez muzica și atunci îmi atrăgea atenția.

Laurențiu Duță: „Am făcut un liceu de filologie-limbi străine și eram doi băieți în clasă”

La liceu erai deja o vedetă?

Da, eram deja cunoscut în liceul din Năvodari, pentru că nu m-am dus la Constanța. Am făcut un liceu de filologie-limbi străine și, la început, eram 3 băieți în clasa. Până în clasa a 11-a am rămas doar 2 și restul fete.

Ce nu știe lumea despre tine?

Din cauza faptului că am muncit mereu foarte mult nu am prea avut hobby-uri. Avem în curte doi câini, două pisici și un peruș. Când eram copil mergeam la pescuit, am făcut asta până pe la vreo 19 ani.

Ce crezi că nu ai face niciodată în viața ta?

Nu aș cânta alte genuri muzicale, de exemplu. Manele nu aș cânta niciodată, poate muzică populară aș cânta așa, într-o joacă.

Laurențiu Duță și soția lui, Ianula, sunt împreună din adolescență

Îți mai aduci aminte cum ai cunoscut-o pe Ianula? Știa cine ești sau a aflat ulterior?

Noi ne știm de când eram copii. Știa cine sunt și era o admiratoare a mea. Eu aveam 17 ani și ea 15 când am devenit un cuplu. Am cunoscut-o cu ceva timp înainte, la o serbare, am acompaniat-o cu chitara.

„Îmi plăcea de Ianula pentru că era foarte retrasă, nu-mi dădea niciun semnal că ar vrea să ajungă la mine”

Cât de mult ți-a luat să reușești să o cucerești?

Nu mi-a luat mult. Ne-am revăzut, la un moment dat, la fan clubul Michael Jackson din Năvodari. Multe fete de acolo erau fanele mele. Îmi plăcea de Ianula pentru că era foarte retrasă, nu-mi dădea niciun semnal că ar vrea să ajungă la mine. Majoritatea încercau să mă cucerească, ea era timidă și liniștită. Mi-a plăcut și frumusețea ei, a fost și este o femeie frumoasă.

După 30 de ani de relație, care crezi că este secretul unei căsnicii reușite?

Nu e doar unul. Este un cumul de lucruri bune. Dacă lucrurile bune cântăresc mai mult ca acelea rele te ajută să treci peste orice. Când ajungi la o cumpănă în relație trebuie să pui în balanță cât a fost bine și cât a fost rău. Dacă balanța înclină către calitățile unui om atunci trebuie să iertăm aproape orice greșeală.

Cum este tăticul Laurențiu? Cum erai când Lorena era micuță?

Nu m-am panicat niciodată, am avut noroc că Ianula a dus greul, eu eram cu munca. Trebuia să fac multe piese pentru mulți artiști așa că ea s-a implicat mai mult decât mine.

Laurențiu Duță, un tată mândru: „Are un talent imens și o voce senzațională”

Ce te faci dacă vrea să-ți calce pe urme? Știind în ce lume ar intra, nu te sperie acest lucru?

Deocamdată nu este decisă, dar are un talent imens și o voce senzațională. Cochetează cu psihologia, actoria, desenul și animația. Este artistă din toate punctele de vedere. Dacă se hotărăște și vrea să devină cântăreață o voi ajuta cu toată experiența mea, cu sfaturi și implicare personală. M-aș bucura, dar o las pe ea să aleagă, nu există nicio presiune din partea mea.

Laurențiu Duță rememorează cel mai greu moment: pierderea mamei

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?

Cred că atunci când am pierdut-o pe mama. De fapt…de când am aflat că este bolnavă, ăla a fost șocul. Apoi a fost un drum destul de greu… au trecut deja un an și luni de când a plecat.

Care crezi că este cea mai importantă calitate a ta? Dar cel mai mare defect?

Cea mai mare calitate este perseverență. Sunt ambițios, muncesc mult când îmi doresc un lucru în profesia mea. Stau în studio cu săptămânile și lucrez la piese până ies. Iar cel mai mare defect este încăpățânarea, asta e și o caracteristică a Taurilor.

Ce faceți în perioada următoare?

Ca de obicei ne vedem cu fanii noștri primăvara și toamna prin sălile din țară, așa că îi așteptam pe pagina noastră de facebook, 3 Sud Est Official Group. În două săptămâni vom anunța ce și cum. Vom vizita 17 orașe și va așteptăm pe toți alături de noi.

Ultima modificare august 7, 2024 1:32 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale