Cum au trecut Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean peste problemele din căsnicie. „Încercările îți consolidează relația”

.

Laura Cosoi (40 de ani) a vorbit deschis, în mediul online, despre greutățile de care se lovesc, uneori, cuplurile. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean (46 de ani), sunt împreună de 10 ani și au trei fete – Rita (4 ani), Vera (1 an) și Lara (2 luni).

Laura spune că de-a lungul celor 10 ani de relație, au existat ”urcușuri și coborâșuri” și momente mai dificile. Ea și soțul ei au reușit să depășească obstacolele din relație prin comunicare.

Într-o căsnicie, exista întotdeauna urcușuri și coborâșuri, momente în care nu mai știi încotro s-o apuci și cum să gestionezi lucrurile. Asta e un lucru foarte normal. Cred că nu exista cuplu care să nu treacă prin momente de descumpănire, prin perioade când ai impresia că nu te sincronizezi așa cum trebuie cu partenerul.

Am avut și noi astfel de perioade, dar le-am depășit mereu printr-o buna comunicare și mai ales prin iubire – fundația pe care construiești orice lucru care durează, indiferent că e vorba despre familie sau cariera. Depășite astfel, încercările prin care treci nu fac altceva decât să-ți consolideze relația, iar comunicarea devine mai subtila, genul „din priviri” – a scris actrița pe pagina ei de Facebook.

Înainte de a fi parteneri de viață, Laura și Cosmin au fost mai întâi prieteni. Ei s-au cunoscut prima oară în 2003 și au devenit un cuplu nouă ani mai târziu, în 2012.

La începutul relației noastre, când presa nu știa și stătea pe la ușa mea încercând să afle care este bărbatul misterios, el, ca să intre în casă, găsea tot felul de tertipuri. Se deghiza în tot felul de personaje. Omul care livra pizza, spre exemplu, căra cutiile acelea și aducea flori și prăjituri. Altă dată, căra alte cutii, cu tot felul de chestii, ca să nu atragă atenția. Mi se părea absolut savuros cum trecea pe la nasul paparazzilor și ei nu-și puteau imagina că el ar fi

Mi se pare foarte important, ca lecție pentru copiii noștri în primul rând, să ne vadă ca și cuplu, nu doar ca mamă și tată. Mi se pare foarte important să ne vadă uniți și, în general, să avem cam aceleași percepții în raport cu creșterea lor și cu lucrurile pe care le facem împreună – a mărturisit actrița, acum câteva luni, pentru okmagazine.ro.

Citeşte şi: INTERVIU. Nicole Cherry, despre cum îmbină cu succes viața personală cu cea profesională: „Îmi reîncarc bateriile în drum spre concerte”

Citeşte şi: Gina Pistol și Smiley, prima vacanță fără fetiță. Ce reguli le-au lăsat bunicii și bonei care o îngrijesc pe Josephine

Citeşte şi: Cum a început relația Cristinei Șișcanu cu Mădălin Ionescu. Jurnalista a fost considerată motivul divorțului lui Mădălin de fosta soție

Citeşte şi: Cum a început relația Cristinei Șișcanu cu Mădălin Ionescu. Jurnalista a fost considerată motivul divorțului lui Mădălin de fosta soție

Cererea în căsătorie a avut loc într-o biserică din Iași, iar inelul este unul special, vechi de peste 100 de ani, lucrat manual și confecționat din aur verde.

M-a cerut la o biserica în Iași, unde eram împreună cu sora și cumnatul meu. Eram cu ochii închiși și mă rugam. Deodată, am auzit melodia noastră. Când am deschis ochii, Cosmin era lângă mine împreună cu familiile noastre. Avea și inelul cu el. (…) Cosmin a organizat totul chiar în ziua aia, tocmai ca să nu se afle și să-mi facă o surpriză. În dimineața aia și-a sunat părinții să vină de la Târgu Mureș – spunea actrița în 2016, la Antena Stars.

Foto – Facebook

Ultima modificare septembrie 7, 2022 2:34 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale