Larry King pleacă de la CNN în toamnă

.

Realizatorul de televiziune Larry King, cel mai cunoscut moderator de talk-show de la CNN, a anunţat că din toamnă nu va mai prezenta emisiunea „Larry King Live”.
Realizatorul în vârstă de 76 de ani a anunţat că va părăsi CNN în această toamnă, dupa 25 de ani în care a făcut emisiunea „Larry King Live”.

Plecarea lui King reprezintă o schimbare majoră pentru postul de teleivziune american, care şi-a construit programul în jurul emisiunii acestuia în 25 din cei 30 de ani de emisie.

Potrivit realizatorului, ideea i-a venit în urmă cu o săptămână, când se întorcea de la Los Angeles unde îl intervievase pe jucătorul de baschet LeBron James. „Mi-am spus că pot opri asta. Nu întineresc. Vreau mai mult timp ca să fac alte lucruri. Este timpul sa plec”, a povestit Larry King într-un interviu, potrivit NewsIn.

Realizatorul a anunţat vestea plecării sale şi pe contul său de Twitter.
King nu se va retrage complet din televiziune, deoarece a semnat un contract pentru a găzdui emisiuni speciale pe CNN.

Preşedintele CNN, Jon Klein, a declarat că plecarea lui King reprezintă un moment important pentru CNN, dar şi pentru televiziunea prin cablu. „El a creat obişnuinţa de a privi seara la televiziunea prin cablu”, spune Klein.

Decizia lui King vine după o perioadă în care CNN s-a confruntat cu o scădere a audienţei. Deşi „Larry King Live”  a fost cea mai vizionată emisiune a CNN timp de mulţi ani, audienţa acesteia a scăzut în 2010 cu 40%, la 723.000 de spectatori în medie.

Scăderea audienţei a dat naştere speculaţiilor că CNN încearcă să-l înlocuiască pe King, însă acesta a declarat că postul de televiziune nu i-a cerut vreodată să plece.

Deocamdată nu se ştie cine îl va înlocui pe Larry King. Ziarele britanice au scris recent că jurnalistul britanic Piers Morgan, judecător în cadrul show-ului „Americas Got Talent” difuzat de NBC, ar urma să semneze un contract cu CNN. Şi prezentatoarea CBS Katie Couric a fost vehiculată ca un posibil succesor al lui King.

Larry King a declarat că din punctul său de vedere cea mai bună alegere ar fi Ryan Seacrest, gazda show-ului „American Idol”.

Emisiunea „Larry King Live”  a debutat în 1985, avându-l ca prim invitat pe guvernatorul New York, Mario Cuomo. Iniţial emisiuena era filmată în afara Washington-ului, însă în timpul procesului lui O.J. Simpson din 1995 King a găzduit frecvent emisiunea din Los Angeles, iar într-un final studiourile s-au mutat acolo.

Realizatorul este cunoscut pentru gama ameţitoare de subiecte pe care le abordează, dar şi pentru nelipsitele bretele pe care le poartă.

De-a lungul timpului King s-a ocupat de subiecte de importanţă deosebită, avandu-i invitaţi pe Al Gore, Yasser Arrafat, Regele Hussein al Iordaniei şi prim ministrul israelian Yitzhak Rabin, dar a abordat şi subiecte mai uşoare, precum decesul Annei Nicole Smith, dispariţia lui Natalee Holloway din Aruba sau moartea lui Michael Jackson.

Foto: Hepta
Sursa: 9am.ro

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale