Larisa Udilă, de urgență la spital. „Am făcut o criză de nervi, am plâns, am urlat”

.

Larisa Udilă a început anul 2022 cu un drum de urgență la spital. Modelul s-a ars pe picioare cu un ceai cumpărat de la o benzinărie din București. Aflați în mașină în drum spre casă, Larisa și soțul ei, jucătorul de fotbal Alexandru Ogică, au oprit la o benzinărie pentru ca modelul să-și cumpere un ceai.

Larisa Udilă, de urgență la spital. „Am făcut o criză de nervi, am plâns, am urlat”

Paharul era mare, ceaiul foarte fierbinte și neacoperit. Grăbit să ajungă acasă, soțul modelului a intrat într-o bordură, moment în care Larisa a scăpat ceaiul din mână.

„Eram foarte răcită, am răgușit foarte, foarte tare. Aproape că nu puteam să mai vorbesc deloc, așa că am decis să ne oprim la o benzinărie. L-am pus pe soțul meu să-mi aducă un ceai. La benzinăria respectivă, ceaiul era foarte mare, cana foarte plină și nu avea capac. I-am spus soțului meu să stea puțin, să se răcească ceaiul. El, grăbindu-se acasă, a intrat într-o bordură. Norocul meu a fost că nu am ținut ceaiul deasupra picioarelor, îl țineam în partea stângă jos”, a povestit Larisa Udilă, în emisiunea „Star News”.

„În momentul în care am văzut că intră în bordură, de frică să nu-mi vină ceaiul fierbinte pe față, i-am dat drumul jos, dar tot a sărit din cană în spatele picioarelor. Am fost foarte supărată, am făcut o criză de nervi, am plâns, am urlat, am rămas și mai rău fără voce. (…) M-am dus la Spitalul de Arși, mi-am luat o cremă de acolo și am avut grijă să îngrijesc cât se poate de mult rana. Deocamdată încă arată foarte nașpa, dar sper să nu rămân cu semn”, a completat.

„Am suportat niște usturimi îngrozitoare și am adormit urlând de plâns. (…) Eu nu aveam acasă miere și nici ceai, din acest motiv m-am oprit la o benzinărie de lângă casă să-mi iau. (…) Rana arată foarte urât, sunt două pete mai negre pe piciorul meu. Pe mine mă dezavantajează foarte tare asta, pentru că jobul meu este să pozez, să fac filmulețe și se vede orice aș îmbrăca scurt, dar sper ca, în timp, să nu se mai vadă”, a continuat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Larisa Udilă, recuperare dificilă după operația de cezariană. „Simt o durere destul de puternică”

Larisa Udilă s-a căsătorit cu iubitul ei, jucătorul de fotbal Alexandru Ogică

Larisa Udilă, în lacrimi după infectarea cu COVID-19: „Am rămas cu o tuse destul de puternică”

„Aveam un dress de la o firmă și m-am ars cu semnul firmei pe picior. Am înțeles, de la alte persoane care au pățit ca și mine, că semnele vor dispărea în timp”, a mai spus modelul. Larisa și Alexandru Ogică au devenit părinții unui băiețel, Milan, pe 11 august 2021. Cei doi formează un cuplu de 7 ani și s-au căsătorit în iunie 2021.

Larisa Udilă și soțul ei, la un pas de despărțire la începutul relației

În octombrie 2021, Larisa a vorbit în mediul online despre problemele din cuplu. „Avem perioade în care ne înțelegem foarte bine și perioade în care ne ciondănim toată ziua. (…) Cheia succesului într-o relație este să descoperiți cum vă este vouă mai bine. Noi am încercat ambele variante (n.red. relația la distanță versus locuitul împreună) și am descoperit că noi funcționăm mai bine împreună”, a povestit modelul.

„Am testat în 7 ani cum ne este mai bine. Când am încercat la distanță, asta se întâmpla la începutul relației, am plecat 4 luni în Indonezia. Visul meu era să devin model internațional. Am ajuns acolo și, deși cariera mea era pe culmile succesului și câștigam mulți bani, nu puteam să stau departe de Ogi”, a continuat.

„Relația noastră era pe punctul de a se termina, scânteia aia parcă dispărea din ce în ce mai mult și am zis că trebuie să fac ceva. Am zis să găsesc o locație mai aproape și am mers în Turcia. (…) Deja, până să ajung acolo, eram propusă pentru niște job-uri foarte mari. (…) Nu cred că au trecut 7 ore după ce am ajuns și l-am sunat pe tata plângând să-mi ia bilet de avion să vin acasă”, a mai spus.

„Nu puteam să stau fără Ogi, așa că m-am întors și nu am mai plecat niciodată cu modellingul. Asta am sacrificat eu pentru relația noastră. Eu am avut de ales, fie să am relația cu el, fie să ne despărțim și să-mi continui visul”, a încheiat.

Foto: Instagram

Ultima modificare ianuarie 14, 2022 2:33 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale