Larisa Udilă, fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!”, trece prin momentele cumplite. Vedeta se află în al doilea trimestru de sarcină și a fost testată pozitiv pentru COVID-19.
Larisa Udilă a anunțat pe rețelele de socializare că are COVID-19 și că se află într-o perioadă extrem de dificilă. Aceasta și-a făcut testul PCR după ce a avut simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2. Vedeta le-a promis urmăritorilor săi că va reveni cu vești mai bune, atunci când va fi posibil.
„Trec printr-o perioadă foarte grea și nu îmi doresc să vă întristez. Revin la voi când am vești bune. Vă mulțumesc pentru gândurile bune! Cei care mă iubesc au simțit că ceva nu este ok!” a spus Larisa Udilă pe Instagram, cu ochii în lacrimi.
Larisa Udilă, probleme cu sarcina: „Am crezut că mi s-a sfârșit toată lumea”
Larisa Udilă și iubitul ei, jucătorul de fotbal Alexandru Ogică așteaptă venirea pe lume a unui băiețel. Vedeta a avut un prim trimestru dificil, iar la un moment dat medicii au anunțat-o că este posibil ca micuțul să se nască cu sindromul down. Din fericire, analizele făcute ulterior au ieșit bine, iar Larisa ar trebui să nască în luna august.
„Nu mă așteptam niciodată. Ce să mă lovească pe mine? Eu super puternică merg la morfologie și când colo mi-a spus o chestie care pe mine m-a dărâmat foarte tare. Mi-e și foarte greu să vorbesc despre asta pentru că m-a marcat extraordinar de tare și nu credeam că mi se întâmplă mie.
Există un lichid în ceafă, se numește translucență nucală, este foarte important pentru bebeluș. Atunci când faci morfologia sunt trei vectori care trebuie urmăriți, dacă nu mă înșel, nasul bebelușului, ceva la plămâni și translucența nucală.
Medicul mi-a zis că translucența nucală este mărită și că dacă trece de 3 este un risc foarte mare de sindrom down. Dacă este 1.9, 1.8, nu e niciun fel de problemă. Aveam 2.3 și medicul mi-a spus că este mare.
Că nu vrea să mă mintă și că trebuie să-mi fac analize în continuare. (…) Am ieșit din cabinet, am închis ușa și mergeam pe hol, spre Ogi al meu, și pur și simplu încercam să nu plâng ca să nu se sperie pentru că știam cât de mult își dorește și el bebelușul.
Am ajuns la el și am bufnit într-un plâns.. am crezut că mi s-a sfârșit toată lumea. (…) Eu în plânsul meu i-am explicat lui Ogi. El a încercat să mă întărească pentru că m-a văzut extrem de dărâmată. (…)
Am făcut toate analizele apoi. Am optat pentru un test care se trimite în America. A ieșit perfect. La două zile am făcut și petrecerea de dezvăluire a sexului”, a dezvăluit Larisa.